Îl auzi dimineaţa la radio, îl vezi în fiecare miercuri seară la Prima TV, iar de câţiva ani „te loveşti” de el şi în librării sau biblioteci. Mihai Găinuşă (39 ani) scrie.
Şi scrie bine, aşa cum apreciază atât criticii, cât şi cititorii săi.
A început cu „Trialoguri cârcotaşe”, a continuat cu o serie de „Cotcodăceli” „Fără cap şi fără coadă”, apoi au venit „Povestiri mortale”, iar acum ne suprinde cu „Scândura de frizerie”. De ce ar trebui să îi citim cărţile, pentru cine le scrie şi ce îşi doreşte să mai scrie ne-a spus chiar el, cu amabilitate.
Recunosc sincer că nu am citit până acum nicio carte de-a ta, doar textele din revistă. Recomandă-mi o carte din cele 5 ale tale, pe cea care îţi e cea mai dragă.
Se spune că ultima carte e cea mai bună, dar eu sunt sincer , îţi recomand , ca roman, „Fără cap şi fără coadă”, ca volum de ficţiune penultima „Povestiri mortale” şi ca schiţe, actuala carte.
Ce amintiri îţi trezeşte scândura de frizerie?
Amintiri plăcute, după cum spun şi în povestirea respectivă, era momentul cel mai înalţător din copilărie. Mă înălţam până la nivelul maşinii de tuns.
Până la ce vârstă a fost nevoie de ajutorul scândurii la frizerie? Sau încă mai e?
Bineînţeles că mai e nevoie de scândură, dar frizerii sunt politicoşi şi nu mă jignesc.
Eva e tunsă pe o astfel de scândură?
În primul rând că ea e coafată, nu tunsă. Doar e o domnişoară prinţesă. Şi tehnica a evoluat atât de mult încât, acum, scaunele de la coafor se înalţă şi sunt aşa de accesorizate, că aproape te tund singure.
De ce ai recomanda „Scândura de frizerie” citititorilor?
Dacă oamenii sunt sătui de dulcegăriile televiziunilor, de bomboanele fără miez de pe bloguri şi de mierea otrăvită de la guvern, le ofer ocazia unui zâmbet amar tradiţional românesc.
Cu ce ziar ai vinde această carte? : )
Nu e nevoie de ziar. E suficient să rupeţi paginile cărţii şi să ştergeţi cu ele geamurile, cu prilejul curăţeniei de primăvară.
Ce deosebeşte „Scândura de frizerie” de celelalte 4 cărţi ale tale?
E mai personală. Spre deosebire de celelalte, cuprinde foarte puţină ficţiune şi mult mai multe opinii personale. Pe de altă parte reflectă realitatea românească din punctul de vedere al unui patriot încă neemigrat.
De unde atâta inspiraţie? Ai scris déjà 5 volume până acum.
Se spune că trebuie să tragi tare cît timp funcţionează conducta cu inspiraţie. Dacă vine „Ora Pământului” pentru scriitor, e greu să reaprinzi lumina.
Cine citeşte cărţile lui Mihai Găinuşă? Cum ai descrie publicul tău?
Păi publicul meu arată cam aşa: soţia, părinţii, vreo doi prieteni şi niciun duşman. Tocmai ca să câştig public, în carte am introdus şi câteva desene.
Câte cărţi va mai scrie Mihai Găinuşă?
O să scriu cărţi până pe la ora 11, când mă bag în pat. Per total, o să scriu până când o să realizez ceea ce numesc eu „Cartea”.
Când ai timp să scrii cărţi? Printre emisiunile zilnice de la radio, cea de la tv, familie, timp liber… Pari un om ocupat.
Mie îmi pare rău că scriu prea mult şi citesc mai puţin decât aş vrea.
Ce te deranjează cel mai mult la scrierile tale?
După 15 ani de scris pentru radio şi televiziune aş vrea să scriu mai puţin în limbaj audio-vizual, diferit de cel din presa scrisă, de exemplu.
Care e cea mai mare satisfacţie a „meseriei” de scriitor?
Cineva spunea că satisfacţia cea mai mare pentru un scriitor e atunci când scrie şi când îi place ceea ce scrie. Nu sunt ipocrit şi recunosc că sunt mulţumit cînd cineva mi-a citit cartea, chiar dacă o critică. Înseamnă că a avut răbdare s-o termine.
Te consideri rivalul Andreei Marin Bănică şi al Mihaelei Rădulescu în publicistică?
Nu. Ele sunt mult mai citite decât mine. Bine, şi mai uşor de citit.
Foto: Cosmin Bumbuţ