Mălina Manovici este protagonista filmului „Balaur”, Ecaterina, o profesoară de religie care, din cauza căsniciei disfuncționale cu soțul preot, dar nu numai, ia decizia pripită de a întreține relații intime cu unul dintre elevii săi. Povestea peliculei este inspirată dintr-o întâmplare reală din Piatra Neamț, orașul natal al regizorului și scenaristului Octav Chelaru, petrecută în 2016.
„Balaur”, lungmetrajul de debut al lui Octav Chelaru, din 9 septembrie în cinematografe
Vulnerabilă și intensă, reprezentația Mălinei redă povestea unei femei atât de profund dezamăgită de apropiații săi, încât aventura cu elevul minor îi pare, pentru o clipă, unicul refugiu. Alegerea izvorâtă din frustrările acumulate declanșează un tsunami de consecințe imposibil de temperat. Află cum s-a pregătit Mălina să devină Ecaterina, cum a colaborat cu Alexandru Papadopol, care l-a jucat pe Dragoș, soțul ei, dar și care a fost atmosfera de pe platou în timpul scenelor intime.
Ce ai descoperit despre tine prin intermediul acestui rol și film? Cum te-ai pregătit pentru el și care ți s-a părut cea mai mare provocare în timpul interpretării Ecaterinei?
Am descoperit, în contradicție cu ce trăiește personajul, că am devenit mai puternică decât eram înainte. Tot procesul de lucru, începând de la casting, continuând cu research-ul pe care l-am făcut și terminând pe set, e o experiență solicitantă. Dar mi-am dat seama că trecând prin ea, parcurgând-o, ies la final mai stabilă, mai încrezătoare, mai asumată.
E foarte ciudat, însă, că, în același timp, dubiile și incertitudinile față de munca depusă rămân, la fel și nevoia continuă de validare. Am văzut filmul de mai multe ori, și de fiecare dată îl percep diferit. Uneori mi se pare că am făcut o treabă bună, alteori nu-mi place ce văd. E foarte interesant cum se poate schimba percepția a ceea ce vedem și auzim.
Povestește-ne o întâmplare memorabilă petrecută pe platourile de filmare.
Sunt mai multe scene în care a trebuit să fumez, eu fiind nefumătoare de mult timp. M-am dovedit a fi prea silitoare când am filmat prima dată una dintre aceste secvențe și am tot tras duble. Eu nu m-am menajat deloc, trăgeam din țigară cu ciudă și nervi și bineînțeles că mi s-a făcut rău. Am amețit, am și vomitat. Cel mai funny a fost că Barbu, operatorul, fiind de față, a filmat tot. Apoi am și văzut momentele respective. Ne-am distrat după ce mi-am revenit, Octav zicea că ar trebui să introducă secvența în film, că mai real de atât nu se poate. Evident că n-o să uit niciodată.
Ce îți dorești să învețe oamenii din povestea personajului tău?
În ciuda subiectului controversat, relația ilegală descrisă în film pe care nu o susțin deloc, eu am abordat povestea Ecaterinei ca pe una de abuz psihic și emoțional. Mi-aș dori ca lumea să vadă și să înțeleagă aspectul ăsta, care e foarte important pentru desfășurarea evenimentelor și, mai ales sau de ce nu, să fie un wake-up call pentru multe femei care se regăsesc în situația aceasta.
Aș vrea ca reacția să fie una contrară, de a conștientiza mai mult abuzurile la care suntem supuse de către societate sau în relații sau în orice context și de a nu le mai accepta, de a le înfrunta. E nevoie să avem acest curaj și, mai ales, să facem cunoscut lucrul ăsta. Doar așa vom propaga un nou model în societate și îi vom inspira pe cei din jur.
Care a fost atmosfera de pe platou în timpul scenelor intime? Cum te-ai pregătit pentru ele?
Totul s-a desfășurat într-un mod foarte profesionist. Am filmat într-un mediu în care toată lumea s-a comportat ireproșabil și respectuos. Pentru că toată lumea din industrie e conștientă, cred eu, de vulnerabilitatea poziției noastre ca actori în general, și mai ales în situații în care există scene de nud și intimitate. Cât despre pregătire, ea este mai mult una de ordin psihic, iar pentru mine e mai mult o problemă de a fi confortabilă și de nu deveni foarte self-aware în timpul filmării.
Filmarea lor este în sine un proces delicat, cum te simți însă în sala de cinema când știi că atât de mulți oameni le privesc?
Da, îmi cam vine să mă ascund sub scaun. Și nici nu aș vrea ca mama și tata să le vadă.
Spuneai recent că este foarte important să te simți bine în pielea ta, cum reușești să faci asta? Acorzi o atenție deosebită alimentației, sportului sau altor lucruri?
Da, am început să fac asta. De când mă știu am fost mereu complexată de multe aspecte ale corpului meu. Mult timp nu am făcut nimic în privința asta, în afară de a mă plânge. Nici nu mi-am asumat, cred, cât de important este să te accepți și să te iubești așa cum ești sau, dacă nu-ți place ceva la tine, să începi să schimbi. În ultima vreme am început să fac asta, să fac sport și deja sunt addicted de starea de bine pe care mi-o dă. Nu vreau să renunț niciodată.
Cum ați colaborat tu și Alexandru Papadopol la filmări? Ați avut o conexiune imediată sau v-ați apropiat treptat?
Cred că a fost mai mult treptat. Eu eram cam intimidată de personalitatea lui, încercam să fiu friendly, dar mi se părea că e foarte ironic și asta mă intimida și mai tare. Dar, până la urmă, cred că a fost foarte potrivit pentru relația dintre personajele pe care le interpretam. Pe parcurs am realizat că e un partener de joc foarte puternic pe care te poți baza, generos și implicat, un adevărat profesionist care-și iubește și respectă mult meseria.
De ce obstacole și/sau prejudecăți te-ai lovit în acest domeniu, până acum?
Când am început în meseria asta, și mă refer la teatru, cred că nici nu eram conștientă că pot exista prejudecăți. Obstacole, clar, pentru că e o lume foarte dificilă, unde totul e foarte subiectiv și interpretabil, dar nu prejudecăți, pentru că arta e locul unde tocmai asta facem, nu? Încercăm să le dărâmăm și să gândim liber. Nu e chiar așa, din păcate.
Mi-am dat seama că oamenii nu te văd cu adevărat și nu încearcă să te cunoască dacă tu nu te arăți lor într-un fel demonstrativ și chiar agresiv, perfect incompatibil cu natura mea mai timidă, mai rezervată. De multe ori m-am îndoit că personalitatea mea e compatibilă cu ce am văzut că se cere și se dorește în meseria asta. Acum nu mai cred asta. Ce vreau să spun, însă, e că am simțit o presiune să mă schimb în ceva care nu sunt eu.
Te-a afectat în vreun fel perioada pandemiei din punct de vedere personal sau profesional?
Da, m-a afectat în primul rând financiar, pentru că eu colaboram cu teatrul din Timișoara. Când totul s-a închis, spectacolele s-au oprit și n-am mai fost plătită. Nu a fost ușor, deși aveam un job part-time în alt domeniu. Nu e ușor când ți se reduc veniturile.
A fost și o perioadă în care ne-am recalibrat. Puteam ieși afară pentru că ne scoteam la plimbare câinii, nu era nimeni pe străzi, liniște și pace, parcă natura devenise mai puternică, mai vizibilă. Am avut mai mult timp să mă ocup de ce-mi face plăcere, chiar m-am simțit privilegiată din anumite puncte de vedere.
Te-ai confruntat vreodată cu anxietatea sau depresia? Dacă da, ce le-a provocat și cum ai depășit acele momente?
Da, cred că nu scapă nimeni de anxietate, cel puțin. Depresia e ceva mult mai grav și serios și nu o doresc nimănui. Dar cred că avem cu toții nevoie de un psiholog bun. Nu cred că am suferit cu adevărat de depresie. Mai trec prin momente dark, dar se evaporă destul de repede. Cred că viața e așa frumoasă cu încercările și provocările pe care ni le aduce și asta mă ajută să continui.
Ai vreun regret?
Sunt situații în care cred că mi-ar fi fost mai bine dacă reacționam sau alegeam altfel decât am făcut-o, dar cred că face parte din procesul de maturizare. Învățăm din greșeli, din ceea ce considerăm noi că am greșit. Am fost educată că greșelile sunt ceva îngrozitor, de nedorit, sau cel puțin asta era înțelegerea mea. Am aflat de curând că greșelile sunt inerente procesului de învățare, sunt chiar de dorit. Doar așa poți să schimbi circuitele din creier. Asta mă face să abordez mai relaxat greșelile sau gafele pe care le fac. Conceptul ăsta mi-a adus mai multă relaxare în viață în general.
Care este cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut?
În contextul filmului, am făcut un gest riscant pentru mine. Eram încă în perioada de casting, iar eu purtam aparat dentar. Octav mi-a zis că nu se poate decide atâta timp cât încă îl purtam, pentru că avea nevoie să vadă cum arăt fără ei. Așa că am decis să-i dau jos neștiind, de fapt, dacă asta mă va ajuta să obțin rolul sau nu. Am riscat, poate nu e cel mai nebunesc gest, dar sunt dispusă să fac lucruri și mai nebunești. Nu vreau să-mi pun limite în ceea ce privește munca mea.
Ai vreo amintire stânjenitoare de care-ți amintești chiar și azi?
Am lăsat prea mult timp momente neplăcute din viața mea să mă afecteze prea profund. Știu că există un catharsis, dacă pot să folosesc acest termen aici, în verbalizarea lor, dar o să spun doar că au fost situații în care nu am putut să speak out și cred că nici nu aș fi știut cum. Nu vreau să uit momentele stânjenitoare, dureroase, vreau să învăț din ele, să fiu pregătită să înfrunt altele asemănătoare când mă voi mai întâlni cu ele.
Care este cel mai mare vis al tău?
Să fiu o persoană liberă de inhibiții, complexe, cu adevărat liberă să mă exprim și să trăiesc fără să resimt presiune din exterior sau din interior, să-mi găsesc forța și calmul interioare. Așa gândesc acum.
Ultima modificare septembrie 9, 2022 6:08 pm