Interviu cu Irina Rădulescu: „Regula de aur e să crezi în ce faci”

Este una dintre cele mai talentate actriţe tinere şi, cu toate că mulţi o recunosc a fi „fata lui Dem Rădulescu”, Irina (25 ani) consideră că datoria ei e să-şi facă propriul nume. Cum poate ea mai bine!
Te întreb, în primul rând, despre premiera care a avut loc recent şi în care joci la Teatrul Mic. Ce rol interpretezi?
Piesa se numeşte „Volpone”, de Ben Jonson, în regia lui Vlad Cristache. Singurul rol feminin din această adaptare este cel al Celiei, pe care îl interpretez. Este o comedie, dar morală… numai că morala nu este neapărat „comică”.
Pentru cei care încă nu ştiu, în ce alte piese ai jucat?
Debutul l-am avut în 2009, la Teatrul Mic, cu „Furtuna”, de W. Shakespeare, în regia doamnei Cătălina Buzoianu. Şi la acelaşi teatru mai joc în „Visul unei nopţi de vară”, tot de W. Shakespeare, în regia lui Gelu Colceag.
Te-ai născut într-o familie de artişti (mama ta, actriţa Adriana Şchiopu, tatăl tău, Dem Rădulescu, naşa ta, Gina Patrichi). Era previzibil să alegi această cale?
Viaţa este imprevizibilă, dar când trăieşti de mic în mediul artistic, cred că te „impregnezi”. Teatrul făcea parte din viaţa mea dinainte să îmi decid clar opţiunea.
La vârsta de 3 ani studiai deja franceza, japoneza şi pianul?
Atunci începeam deja să învăţ limbi străine, datorită părinţilor mei, care au avut mare grija de educaţia mea. Asa se face ca franceza si engleza mi le-am însusit înca de foarte mica, iar mai apoi am urmat cursuri si de spaniola si italiana. Cu japoneza povestea a fost foarte scurta, pe la 8 ani…
Dincolo de a saluta si de a ma prezenta, ramâne o nebuloasa. Am facut si câţiva ani de pian si de balet.Mai cânţi la pian?
Pianul exista înca la mine în casa, dar e mai mult un obiect de mobilier. Cânt din când în când.
Cum îţi amintesti Sarbatorile de iarna în copilarie?
Sarbatorile de iarna înseamna pentru mine si acum în primul rând ornarea bradului, lucru pe care îl faceam întotdeauna cu tata. Era bucuria noastra. Sufl eteste, Sarbatorile reprezinta o stare de bine, de liniste si de pace interioara.
Ne poţi spune o întâmplare, un cadou care ţi-a ramas în suflet?
Tot cu tata, amintirile cele mai de preţ au ramas plimbarile lungi prin oras pe timp de noa – p te. Într-o iarna, eram în clasa întâi, ţin minte, tot asa, în preajma Sar ba torilor, dadea prima nin soare. Am intrat într-un butic co chet, care se ivise în dru mul nostru. Într-un cos erau expuse foarte multe berete, un morman practic. Fiecare bereta era în mai multe culori si erau masuri mari, de femei. Tata a bagat mâna si, ca prin minune, a scos o bereta mov, un mov aprins… singura uni si singura masura mica. Mi-a pus-o pe cap si a început sa râda la mine, pe sem ne eram haioasa. Mi-a cumparat-o si am purtat-o cu mare drag. De atunci am ramas sensibila si la berete, si la cu loarea mov.
Care este acum cea mai apropiata persoana de sufletul tau? Cea mai apropiata fi inţa este mama. Care este lucrul cel mai de seama pe care ţi-l amintesti despre tatal tau?
Tata avea un mod foarte discret de a-si face simţita prezenţa si iubirea. O iubire enorma si un devotament total faţa de mama si de mine. Aceasta discreţie a ramas esenţiala în sistemul meu de valori.
Te flateaza sau te deranjeaza când ţi se spune „fata lui Dem Radulescu”?
Sunt mândra de parinţii mei. Sintagma „fata lui…” o iau ca pe o realitate, pur si simplu. Nu ma deranjeaza pentru ca este ade varat. Dar nici nu ma fl ateaza pentru ca eu nu am contribuit cu nimic la cladirea numelui tatalui meu. El si-a facut un nume cu talent, munca si credinţa. Eu nu am niciun merit. Datoria mea e sa-mi fac propriul nume, cum pot eu mai bine.
De câte ori ai vazut seria „BD” (Brigada Diverse)?
Filmele cu tata le-am vazut de ne numarate ori si le revad de fi ecare data cu aceeasi bucurie si placere. De fi ecare data descopar o noua faţeta a talentului si a personalitaţii lui si de fi ecare data e o sarbatoare a sufl etului meu sa-l redescopar pe tata.
Ţi-ar placea sa joci si în filme pe marele ecran?
Sigur ca mi-ar placea si chiar cred ca m-as descurca onorabil. Sunt de parere ca un actor nu tre buie sa-si refuze nicio forma de manifestare a meseriei lui. Fie care forma îţi poate revela ceva despre tine si te poate face sa progresezi. Iubesc teatrul, dar fac si televiziune, am prezentat si evenimente si sper sa fac si fi lm. Regula de aur este sa crezi în lucrul pe care accepţi sa îl faci, pentru ca odata intrat în hora trebuie sa joci si sa îţi pui sufletul în joc. Si mai cred cu tarie ca „omul sfinţeste locul”… sau nu…