INNA și-a obișnuit deja fanii ca la finalul anului să lanseze un nou sezon din Dance Queen’s House: o sesiune de 16 zile în care artista stă izolată într-o casă cu compozitori și producători de la Global Records, fac muzică împreună, ulterior lansează 8 vloguri cu tot ce se întâmplă în casă și mai apoi, un album cu piesele rezultate din această experiență.
Cel de-al treilea sezon de Dance Queen’s House a început în forță, iar în primul episod, INNA primește un disc de platină pentru rezultatele deosebite ale piesei “Flashbacks”, piesă extrem de iubită și de apreciată de publicul artistei.
Alina Eremia și Irina Rimse, invitați speciali la Dance Queen’s House
Apoi, INNA prezintă echipa cu care va lucra sezonul acesta: Iraida, compozitoare, dar și producatorii Alex Cotoi, Marcel Botezan și Sebastian Barac, cei din urmă fiind prezenți și în primele două sezoane de Dance Queen’s House.
Tot de la început, fanii află că proiectul lor de suflet Rock the Roof revine și se va întâmpla chiar pe acoperișul Dance Queen’s House, unde câteva dintre piesele compuse și produse în casă vor putea fi ascultate în premieră, în varianta live.
În sezonul acesta de Dance Queen’s House, INNA îi va avea ca invitați speciali în vloguri pe Alina Eremia, Irina Rimes, dar și pe Veronica Eremia și Andrei Niculae.
În fiecare episod, INNA își introduce publicul în universul fascinant al songwriting-ului și oferă tips and tricks despre cum ia naștere o piesă sau cum se înregistrează aceasta. În cel de-al doilea episod, INNA vorbește despre cât de mult ajută TikTok ca rețea de socializare în promovarea și viralizarea unei piese, precum și despre sursa ei de inspirație în muzică: concertele și energia oamenilor.
În cel de-al doilea episod, INNA învață să fie radio host de la Andrei Niculae și Veronica Trandafir și decide să își facă propriul ei radio: Dance Queen’s Radio.
”Sunt bucuroasă să mă întorc cu un nou sezon din Dance Queen’s House, mă distrez foarte mult alături de prietenii mei, facem muzică și sunt încântată că pot să împărtășesc fanilor mei întreaga experiență! Abia aștept să ascultați albumul, include niște piese cool și îndrăznețe!”, a spus INNA.
Dance Queen’s House a ajuns la al treilea sezon. Inna: ”Sunt bucuroasă să mă întorc”
În urma primelor două sezoane Dance Queen’s House au rezultat albumele ”Heartbreaker”, cu super hitul ”Flashbacks”, dar și ”Maza” și albumul ”Champagne Problems” care are două părți.
INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă, a depășit un nou prag important: 10 miliarde de vizualizări și streamuri. Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, cu colaborări cu artiști de relevanță români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.
Tot anul acesta, INNA a marcat un nou succes: este artista cu cele mai multe videoclipuri pe YouTube (269) depășind 1 milion de vizualizări în lume, potrivit Kworb, dar și artista cu cele mai multe vizualizări pe YouTube din Europa (excluzând Regatul Unit).
Aseară, INNA a susținut un concert la Londra, pe scena The Electric Ballroom, unde în trecut, au performat artiști de top precum U2, Red Hot Chili Peppers, Muse, Prince și mulți alții.
Vara aceasta, INNA a fost prima cântăreață din România care a urcat pe scena de la Tomorrowland alături de Timmy Trumpet și Dimitri Vegas și Like Mike unde a interpretat în premieră ”Blow It Up”pentru care a lansat videoclipul oficial de curând.