INNA, apariție hot pe coperta revistei Unica iulie 2019

.
INNA a lansat recent un album intitulat YO, iar unele piese au devenit extrem de rapid hituri. Revista Unica reușit să o prindă între două concerte și să o întrebe despre realizările ei, despre vise, despre iubit și despre pasiunile sale. Descoper-o pe INNA așa cum e ea în Unica iulie 2019, la chioșcuri din 26 iunie.

Alexandra Apostoleanu, pe numele ei real, spune că-și dorește mult ca oamenii să o cunoască mai bine, să o descopere așa cum e ea: o femeie tânără și frumoasă, care cântă în spaniolă ca și cum ar fi limba ei maternă; care are alături de ea un om minunat, care o iubește și o susține; care adoră să călătorească; care își exprimă trăirile și sufletul prin muzică și se bucură intens de tot ceea ce i se întâmplă. O femeie puternică, sensibilă, vulnerabilă, unică!

Descoper-o pe Inna în interviul care urmează și admir-o și live, la concertul pe care-l va susține vara aceasta la Festivalul Neversea.

Fă-ne, te rog, un bilanț al ultimului an – ce schimbări au intervenit în cariera și în viața ta?

În ultimul an, am lucrat intens la albumul meu care s-a lansat de curând, „YO”, un album în limba spaniolă, compus de mine, la care am lucrat cu David Ciente ca producător. Am avut sesiuni de compoziție atât în Los Angeles, cât și în București, în Barcelona. Am semnat un contract cu Roc Nation, casa de discuri a lui Jay-Z și acest lucru mă bucură și mă onorează, simt ca munca îmi este apreciată și mă simt și mai susținută în ceea ce fac acum, în muzica pe care vreau să o fac. Am călătorit tot mai mult, am mers la evenimente, am dat interviuri pentru publicații precum Rolling Stone Magazine, Vogue Mexico, am fost prima dată la Latin Grammy Awards, ceea ce nici nu visam. Și sper că acesta este doar începutul. Așa cum îmi place mie să spun: trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viața mea!

Ai lansat recent trei piese și clipurile lor de pe noul album YO, dintre care „Te vas“ a depășit două milioane de vizualizări în nici trei zile. Te așteptai la asemenea audiență?

Nu mă așteptam, dar mă bucur mult de tot, pentru că este una dintre piesele mele preferate. Și mai ales pentru că, înainte de lansare cu puțin timp, aveam videoclipul filmat, gata de lansare, și am simțit că nu reprezintă piesa și mood-ul pe care le aveam în minte. Mi-am dorit foarte mult să fac un video cu mișcări de dans contemporan, așa că am intrat în sală mai multe zile, am lucrat și cu un acrobat și a ieșit acest video de care sunt superîncântată. Până acum am mai lansat videoclipurile altor piese de pe album, „RA“, „Iguana“, „Tu Manera“, „Sin Ti“, dar și „Fuego“ și „Gitana“, și fiecare spune povestea unui alt personaj pe care simt că l-am întâlnit într-o altă viață, într-o altă lume.

Ce mesaj ai vrut să transmiți prin intermediul noului album?

Am vrut ca oamenii să mă cunoască și mai bine, să mă descopere. Așa cum am spus, nu mi-am propus ceva anume, așa a ieșit, un album sincer despre iubire, muzică, femei care iubesc intens, dar diferit. Femei puternice, sensibile, vulnerabile, unice.

Cu fiecare nou proiect, tu arăți tuturor că poți mai mult. Simți că ai atins maturitatea artistică sau că mai ai de urcat „trepte” până la apogeu?

Simt că mă apropii de acea maturitate; în același timp, nu vreau să mă iau foarte în serios. Vreau să muncesc în continuare la fel de mult, să îmi exprim trăirile și sufletul prin muzică și să mă bucur intens de tot ceea ce mi se întâmplă!

Multe dintre piesele tale sunt foarte senzuale, pasionale. Ce rol joacă iubirea în viața ta?

Iubirea este foarte importantă pentru mine! Primesc și ofer iubire în fiecare zi prin muzica mea. Și chiar cred că iubirea mă face să fiu creativă, inspirată, curioasă să descopăr locurile frumoase din lume în care ajung!

Citește continuarea interviului în revista Unica iulie 2019, la chioșcuri din 26 iunie 2019.

foto: Ștefan Dani

S-ar putea să te intereseze și:

Unica iulie 2019. Ce subiecte hot găsești în revistă

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton