Dan Bordeianu (46 de ani) și Adela Popescu (35 de ani) au format un cuplu între anii 2004 și 2007. Fosta pereche s-a cunoscut pe platourile de filmare ale telenovelei „Numai Iubirea”.
După o pauză de câțiva ani, Dan Bordeianu a revenit la prima pasiune, actoria, fiind protagonistul peliculei „Căutătorul de vânt”, în cinematografe începând cu data de 11 martie.
Invitat în platoul emisiunii „Vorbește Lumea”, găzduită de Adela Popescu, Bogdan Ciudoiu și Andrei Lăcătuș aka Shurubel, Dan Bordeianu și protagonista filmului, actrița Olimpia Melinte, au vorbit despre proiectul lor.
În ce relații au rămas Dan Bordeianu și Adela Popescu la 15 ani de la despărțire
„Radu (n.red.: personajul principal) pleacă din zona urbană, unde trăiește o viață, îmi plăcea mie să spun când vorbeam cu Mihai Sofronea (n.red.: regizorul), a unui mort viu, a unui om care a uitat să trăiască, de fapt, în zona asta de agitație, de repetitivitate, de convențional. Despre asta este vorba în film, despre redescoperirea vieții”, a explicat Dan Bordeianu.
Pelicula spune povestea unui bărbat care se refugiază departe de oraș după ce află că mai are doar câteva luni de trăit.
„Dacă tot am fost invitat la tine în emisiune, voiam oportunitatea asta, pentru că nu pot rămâne nepăsător și cred că este de datoria mea să amintesc de lucrurile care se întâmplă în jurul nostru, mă refer și la pandemie, iar mai nou la ce se întâmplă în Ucraina. Una dintre datoriile noastre în viață, lumește, o soluție, cred că este să nu uităm să trăim. Războiul, pandemia, toate situațiile astea ne fac, într-un fel sau altul, să uităm să mai trăim. Este îngrozitor, rămânem niște roboței care funcționează pe pilot automat. Se duce toată povestea asta în film. De-aia cred că e fantastic de bine ancorat în realitatea asta”, a mai spus Dan Bordeianu.
În trecut, Adela a admis că despărțirea de Dan a fost dificilă pentru ea. „Pentru mine, a fost primul bărbat, prima despărțire, prima dramă a lumii. O nenorocire. Era primul lucru rău prin care treceam, până atunci trăind o viață foarte frumoasă și senină. Ei, odată cu despărțirea de Dan, a venit și sfârșitul lumii”, declara prezentatoarea TV în trecut.
„M-am despărțit de Adela Popescu pentru că s-a terminat, s-a dus, s-a consumat. Drumurile s-au despărțit, ea a rămas în sistemul ăla (n.red.: al telenovelelor) și eu am mers mai departe. Separarea joburilor a fost un factor. E un mediu în care trăiești și se consumă acea relație”, mai spunea și Dan Bordeianu, în urmă cu ceva vreme.
Din 2010, Adela formează un cuplu cu actorul și prezentatorul TV Radu Vâlcan (45 de ani), alături de care are trei fii, Alexandru (5 ani), Andrei (3 ani) și Adrian (8 luni). Adela și Radu s-au căsătorit în august 2015.
Tot din 2015, Dan este căsătorit cu Teodora Bordeianu, alături de care are o fiică, Maria. „Am vrut o nuntă în termenii noștri, fără tam-tam, presă și nebunii și așa ne-a și ieșit. A fost în familie, un eveniment discret și atât. (…) Petrecerea a avut loc la un restaurant amplasat pe malul Lacului Cernica. După nuntă, am avut o săptămână de miere într-o zonă caldă”, declara Dan Bordeianu la vremea aceea.