În urmă cu trei ani, la sfârșitul lunii octombrie, vila de la Izvorani pe care Irinel Columbeanu o deținea a fost distrusă de un incendiu devastator.
Focul a pornit în imobilul fostului afacerist de la subsol și a cuprins apoi parterul și etajul, însemnând o suprafață de 1.000 mp. Incendiul a fost uriaș, atât de puternic, încât acoperișul s-a prăbușit.
”Incendiu la o vilă P+1 in Izvorani, strada Jandarmeriei. Suprafața pe care se manifestă incendiul este de aproximativ 1000 mp. Incendiul s-a extins de la subsol către parter și etaj”, sunt o parte din informațiile transmise de ISU Bucureşti-Ilfov la acea vreme, potrivit spynews.ro.
Vila de la Izvorani a lui Irinel Columbeanu a ars timp de nouă ore
În urma incendiului, s-a constatat că au fost distruse de flăcări multe obiecte valoroase de artă deținute de Irinel Columbeanu, printre care picturi murale și sculpturi realizate de Sabin Bălașa, precum și mobilă de colecție ce a aparținut Elenei Lupescu, femeia pentru care regele Carol al II-lea a renunțat la tronul României. Pagubele au fost estimate undeva la peste 2 milioane de euro. Se spune că locuința, care valora circa 3,9 milioane de euro a ars timp de 9 ore, până când pompierii au reușit să stingă flăcările.
Vezi în GALERIA FOTO cum arată astăzi ruinele vilei de la Izvorani.
Chiar în ziua incendiului, pe 31 octombrie 2020, urma să fie semnat un contract pentru închirierea imobilului din Izvorani.
„Vilă de vânzare/închiriere Snagov, 10.000 mp teren, 2.500 mp construcție. 15 dormitoare cu baie și dressing propriu fiecare, saună, piscină interioară și exterioară, ponton, 5 bărci la lac, bucătărie profesională.
Ideal hotel, spa, clinică detox, azil privat sau locație de evenimente” – era anunțul de închiriere al fostei locuințe al lui Columbeanu.
Vila a fost construită de tatăl lui Irinel Columbeanu, Ion Columbeanu care a fost șef al protocolului în guvernele Gheorgiu-Dej, iar apoi după 1990, în guvernele Roman și Văcăroiu.
Citeşte şi: Irinel Columbeanu, complet schimbat de când s-a mutat la azil. „Voi sta acolo cât mai mult!” Cum arată acum
Citeşte şi: Irina Columbeanu i-a trimis bani tatălui ei la azil. Cum a reacționat Irinel Columbeanu
În urmă cu ceva timp, doi tineri s-au aventurat la vila fostului milionar și au făcut o serie de materiale foto/video cu ce s-a ales din fostul imobil de lux, pe care le-au postat în mediul online. Imaginile sunt de-a dreptul dezolante.
Vezi în GALERIA FOTO și cum arăta vila înainte de incendiu.
Irinel Columbeanu locuiește într-un azi de bătrâni
În vârstă de 66 de ani, fostul afacerist a decis să se mute în azilul în care tatăl lui, Ion, și-a petrecut ultima parte a vieții. Fiind singur și fără posibilități materiale, Irinel a considerat că această variantă este cea mai potrivită pentru el în prezent.
”Ideea a venit deoarece și tatăl meu a fost aici, cunoșteam despre ce e vorba. Și dincolo, dacă locuiam singur m-am gândit că în cazul care mi se înrăutățește starea fizică, dacă mi se întâmpla ceva, nu avea nimeni cum să mă îngrijească. Și atunci, beneficiind de experiența anterioară a faptului că l-am dus pe tatăl meu acolo și știam despre ce e vorba, am luat legătura cu domnul Cassian, am văzut că este încă în funcțiune acest centru pentru seniori și am hotărât să mă instituționalizez acolo.
@anastasia_addams888 Dati like daca vreti sa postez si partea a doua cu etajul! #fyp #foryou #foryoupage #irinelcolumbeanu #pentrutine ♬ sunet original – Anastasia Addams
N-am ajuns așa de rău pentru că eu mă simt foarte bine acolo. Voi sta acolo sper eu cât mai mult. În rest, eu acolo socializez cu ceilalți colegi. Și mi-am dat seama că toată lumea este foarte bine îngrijită și nimeni nu e luat peste picior, să întrebe ce caut acolo.
Sincer nu mă simțeam bine acolo unde locuiam. Și momentul a fost când am vorbit cu domnul Cassian, care mi-a făcut această invitație, bazându-ne pe experiența anterioară a tatălui meu. Am zis să îmi aplic și mie același tratament” – a mărturisit Irinel Columbeanu, acum câteva zile, în emisiunea lui Cristi Brancu, Exclusive VIP.
Foto – capturi video / Facebook
Ultima modificare octombrie 19, 2023 4:19 pm