Ilinca Vandici, sfaturi pentru îngrijirea tenului bronzat. Cum arată vedeta fără machiaj

.

Ilinca Vandici este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite prezentatoare de televiziune din România. Frumoasa vedetă a postat pe rețelele de socializare câteva sfaturi pentru îngrijirea tenului bronzat.

Majoritatea vedetelor autohtone au plecat, la început de an, în vacanță. Și au ales ca destinație plaje exotice din țări precum Bali sau Thailanda. Astfel, deși la noi este iarnă, celebritățile au parte de un trup bronzat. Chiar Gina Pistol a anunțat, zilele trecute, că se luptă cu un ten ars, după ce a uitat să se dea cu cremă de protecție.

Cum arată Ilinca Vandici nemachiată

În urmă cu două săptămâni, Ilinca a mers în concediu în Mexic, unde a avut parte de o vacanță frumoasă alături de familie. După ce timp de două zile soarele nu a vrut să iasă lăsând loc norilor și ploii, în cele din urmă acesta a apărut și în resortul în care prezentatoarea s-a cazat.

Astfel, după ce a stat câteva zile la plajă, Ilinca Vandici a căpătat un bronz frumos. Astfel, ea a vrut să le arate urmăritorilor ei de pe rețelele de socializare cum reușește să își îngrijească tenul acum bronzat.

Ilinca Vandici a postat pe Instagram un clip în care apare nemachiată, arătându-și frumusețea naturală.

„Astăzi m-am gândit să vă arăt un machiaj rapid și simplu pentru toate cele dintre voi care nu au timp, care poate nu stăpânesc tehnicile machiajului și care își doresc să arate bine cu puțin efort! În cazul meu, am și tenul bronzat și nu am considerat că este necesar să achizițonez un fond de ten o nuanță mai închisă pentru pigmentul actual ce sigur se va păstra o scurtă perioadă de timp, deci era o investiție inutilă”, a scris Ilinca Vandici pe Instagram.

„P.S. Nu sunt Makeup artist, deci poate nu folosesc în mod perfect produsele, însă asta funcționează pentru mine în această perioadă”, a precizat prezentatoarea.

Citește și: Cum face Ilinca Vandici economii: „Părul și machiajul mi le fac singură”

Citește și: Ilinca Vandici, vacanță cu ghinion, în Mexic: „Am fost dezamăgiți și noi și copilul”

Reacțiile fanilor, după ce Ilinca Vandici și-a arătat chipul nemachiat

Admiratorii Ilincăi Vandici au reacționat rapid la clipul postat de vedetă pe rețelele de socializare. În timp ce unele persoane s-au arătat interesate de produsele folosite de Ilinca pentru înfrumusețare, altele au vrut doar să o complimenteze.

„Dar fără machiaj arăți mai tânără și mai proaspătă”, a scris o internaută.

„Te privesc mereu cu drag și îmi vine să comentez mereu la pozele tale să-ți spun cât de adorabilă ești Ilinca. Din punctul meu de vedere ești cea mai frumoasă și stilată femeie din România”, i-a spus un alt admirator.

„Frumoasă și fără machiaj”, „Ești superbă”, „Ești frumoasă și machiată și nemachiată” sau „Ce ten frumos”, sunt doar o parte din mesajele pe care fanii i le-au transmis Ilincăi Vandici în momentul în care au văzut-o pe Ilinca Vandici nemachiată.

Vezi în Galeria FOTO mai multe fotografii cu Ilinca Vandici.

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare ianuarie 13, 2023 9:41 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale