Ilinca Vandici, despre câștigurile din TV și online. „Știu ce merit” / Interviu exclusiv

.

Ilinca Vandici s-a remarcat atât ca prezentatoare TV, cât și în calitate de creatoare de conținut online. În prezent, Ilinca are un număr impresionant de 988.000 de urmăritori pe Instagram și de peste 68.800 subscriberi pe YouTube. Într-un interviu pentru UNICA.ro, Ilinca a vorbit despre câștigurile sale din TV și online.

Ne-am întâlnit cu Ilinca Vandici la premiera serialului „Secrete de familie”, de la Kanal D, unde am vorbit, printre altele, și despre câștigurile sale din TV și online. Din 2016, Ilinca Vandici este prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil!”, de la Kanal D. În aceeași perioadă, cu ajutorul emisiunii, Ilinca a reușit să adune o comunitate online care se apropie de 1 milion de oameni doar pe Instagram.

Ilinca Vandici, despre câștigurile din TV și online. „Știu ce merit”

În prezent, Ilinca Vandici este imaginea mai multor branduri, printre care un brand de cosmetice și unul de bijuterii. În afara acestor contracte de imagine, Ilinca Vandici este periodic implicată în diverse campanii publicitare online. În plus, Ilinca găzduiește și un podcast, „Te Ascult”, unde, în fiecare săptămână, are câte un nou invitat.

Citește și: Ilinca Vandici: „Nu investesc banii în haine sau accesorii. Am un copil de crescut” / Exclusiv

„Cel puțin în ceea ce mă privește, cred că lucrurile sunt echilibrate. Asta și pentru că eu am învățat care îmi este valoarea, care-mi este locul, care este corespondentul în campaniile pe care le am în online sau în proiectele pe care le am pe TV. Eu știu ce merit, cât merit. Și atunci, în funcție de asta, bineînțeles că lucrurile variază. Dacă tu știi cine ești și ce poți să dai, știi și ce trebuie să primești înapoi”, a declarat Ilinca Vandici, în exclusivitate pentru UNICA.ro.

Ilinca Vandici: „Scopul meu în viață cred că a fost dintotdeauna să-i ajut pe cei de lângă mine”

Această încredere în sine a venit în timp, ne-a mai spus Ilinca. „E de acum, de câțiva ani de zile, de când am început să muncesc cu mine. Odată cu asta a venit încrederea în mine și în valoarea pe care o am. De atunci lucrurile au început să se îmbunătățească. Până atunci, acceptam ce mi se oferea, nu prea aveam curajul de a cere mai mult, de a propune mai mult, de a veni cu argumente susținute. Asta înseamnă dezvoltarea și evoluția în viața oricărui om”, a mai declarat Ilinca Vandici, pentru UNICA.ro.

Citește și: Ilinca Vandici i-a asigurat viitorul fiului. Prezentatoarea „Bravo, ai stil!”: „Zian are un cont de economii la care va avea acces la 18 ani” / Exclusiv

Până acum, Ilinca Vandici ne-a spus că nu a investit în alte proiecte în afara celor din TV și online, însă că își dorește să o facă în viitor. „Scopul meu în viață cred că a fost dintotdeauna să-i ajut pe cei de lângă mine. În sensul ăsta am gândit un proiect extrem de frumos pe care sper în viitorul apropiat să reușesc să-l și materializez și care cu siguranță îmi va umple sufletul de bucurie și va ajuta foarte mult”, a mai spus Ilinca Vandici, într-un interviu pentru UNICA.ro.

Ce emisiuni a mai prezentat Ilinca Vandici înainte să devină gazda „Bravo, ai stil!”

Ilinca Vandici a debutat în televiziune la postul B1 TV, unde prezenta rubrica Meteo. Apoi s-a angajat la Kanal D, unde a găzduit emisiunile „Magic Taxi” și „Bulevard”. Și-a întrerupt colaborarea cu postul Kanal D în ianuarie 2009, ulterior prezentând emisiunile „Stele sub lupă” și „Showbiz report”, la Antena 2, actuala Antena Stars. Ulterior, Ilinca a revenit în echipa Kanal D, unde tocmai a încheiat sezonul 8 „Bravo, ai stil!”.

Citește și: Cum colaborează Ilinca Vandici și Andrei Neacșu în creșterea fiului lor, după despărțire: „Ne dăm interesul” / Video exclusiv

Între anii 2017 și 2023, Ilinca Vandici a fost căsătorită cu Andrei Neacșu, alături de care are un fiu, Zian Ioan, născut în iulie 2017. Ilinca și Andrei și-au confirmat despărțirea în iulie 2023.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton