Ilinca Goia, dezvăluri de la filmările serialului Lia: „Am crescut mai mulți copii decât am făcut”/ Video Exclusiv

.

Ilinca Goia face parte din distribuția celui mai nou serial care va fi difuzat pe Antena 1, începând cu luna ianuarie. În „Lia- soția swoțului meu”, actrița o va interpreta Otilia Bădescu.

Cu o vastă experienţă în teatru şi film, Ilinca Goia va aduce pe micile ecrane un personaj cu greutate în povestea Lia. Mama lui Alice (Ioana Blaj), Otilia se bucură de rolul de stăpână a casei şi din această poziţie, acţiunile ei ajung să se răsfrângă asupra mai tuturor celor implicaţi.

Ilinca Goia despre personajul din Lia, soția soțului meu: „O femeie autoritară”

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru unica.ro, Ilinca Goia a vorbit despre provocările pe care i le-a adus noul său personaj.

„Otilia Bădescu este o femeie încercată de viață, o femeie puternică, autoritară, destul de conservatoare. Capacitatea ei de dedicare pentru cei pe care îi iubește și pe care i-a crescut, mi se pare mie foarte nobilă. Mi se pare că e o ființă cu un anume tip de rasă și de putere interioară”, a spus Ilinca Goia.

Citește și: Cum a ajuns Ioana Blaj să joace în serialul „Lia – soţia soţului meu”: „M-au chemat din lipsă de personaje”/ Video exclusiv

Actrița mărturisește că a preluat deja anumite trăsături și comportamente de la personajul său din „Lia- soția soțului meu” și a dezvăluit ce i-ar da în plus Otiliei Bădescu.

„Am luat deja anumite automatisme verbale, dar cred că mi-ar plăcea să îi dăruiesc o libertate interioară mai mare, o înțelepciune”, a dezvăluit pentru unica.ro actrița Ilinca Goia.

Momentul în care Ilinca Goia a uitat replica pe scenă

Actrița din „Lia – soția soțului meu” mărturisește că i s-a întâmplat să uite, din cauza emoțiilor, replica pe scenă. A fost un moment scurt, după ce și-a văzut în sală tatăl care se afla printre spectatori.

„Mi s-a întâmplat să uit o replică pentru că m-am uitat în public și mi-am văzut tatăl acolo și am avut un moment de blanc, dar mi-am revenit repede”, a mărturisit Ilinca Goia în interviul acordat pentru unica.ro.

Citește și: Ștefan Floroaica, de la Exatlon, protagonist în serialul Lia de la Antena 1: „Când eram copil, puneam capul pe pernă și mă vedeam pe ecran” / Video Exclusiv

Ilinca Goia spune că actorii tineri din serial și nu numai sunt extrem de talentați și pariază pe toți că vor avea o carieră de succes în actorie. Actrița mărturisește că îi este drag să lucreze cu fiecare dintre ei.

„Toți cei din acest film, absolut toți. Nu am niciun dubiu când spun asta și îmi place de ei, de toți. Toți copiii pe care i-am crescut, că sunt o mamă care a crescut mai mulți copii decât a făcut, pe toți îi admir, îi respect, am mare drag de a lucra cu ei”, a adăugat Ilinca Goia.

Cum își petrece actrița sărbătorile de iarnă

Perioada sărbătorilor de iarnă este una aglomerată pentru actrița din Lia, soția soțului meu. Ilinca Goia spune că are de jucat în piese de teatru chiar și între Crăciun și Revelion, însă cu toate astea, și-a făcut timp să petreacă alături de cei dragi câteva zile la munte.

„În meseria mea, de actriță de teatru nu prea ai parte de vacanțe reale în timpul iernii. Vacanțele mele reale sunt vara. Voi fi câtva timp plecată la munte, va trebui să mă întorc după Sf Ștefan pentru că am spectacole, iar după Revelion am din nou spectacole.”, a spus actri’a Ilinca Goia.

Citește și: Cum a ajuns Doinița Oancea să joace în seriale și cine i-a prevăzut un viitor strălucit: „Mi-a dat încredere în mine” / Video exclusiv

Ilinca Goia descrie anul 2023 ca fiind unul „pasionant” și spune că își dorește ca 2023 să fie „un an mai echilibrat pentru toată lumea, pentru tot mapamondul. Mi-aș dori să se sfârșească Războiul, să fie un an mai bun cu noi, un an mai blând, mai cald, mai omenos”

„Lia – soția soțului meu”, din 12 ianuarie la Antena 1

Produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production, serialul Lia – soţia soţului meu va avea premiera pe 12 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1.

Serialul va aduce în prim plan o poveste de iubire unică, dar încercată de trădări şi minciuni. Iubirea adevărată se va lovi şi de această dată de o mulţime de obstacole şi pericole în drumul spre triumf.

Protagoniștii noului serial de la Antena 1 sunt Ana Bodea, care îşi face debutul ca actriţă cu acest rol, Ştefan Floroaica, semifinalist Exatlon şi multiplu medaliat la campionatul Naţional de Brazilian Jiu Jitsu, şi actriţa Ioana Blaj, cunoscută publicului de serial din rolurile Iza (Fructul Oprit), Irina (Sacrificiul) sau Rodica (Adela).

CONȚINUT VIDEO UNICA

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton