Ilie Năstase (75 de ani) a declarat că îi este „frică” de ruși în contextul atacului Rusiei asupra Ucrainei. La ordinul președintelui rus Vladimir Putin (69 de ani), Ucraina a fost invadată pe trei fronturi în dimineața zilei de 24 februarie.
Ilie Năstase, despre războiul dintre Rusia și Ucraina: „Mie mi-e frică”
Fostul jucător de tenis are gradul de general-maior în rezervă (cu două stele), conferit printr-un decret prezidențial din 1 decembrie 2008, în mandatul lui Traian Băsescu.
„Sunt general, dar nu cred că am putere. Mie mi-e frică. Nu știu de ce, dar mi-e frică”, a declarat Ilie Năstase în timpul unei intervenții telefonice în cadrul știrilor ProTV.
„Nu avem cum să ne punem cu rușii. Ce să facem cu 150 de soldați americani? Mi-e frică mai tare, plus că nu suntem pregătiți. Nu avem armată, nu avem nimic”, a completat fostul tenismen.
Afaceristul și soția lui, Ioana Năstase (45 de ani), s-au alăturat eforturilor de ajutorarea a refugiaților ucraineni veniți în țara noastră.
„Am luat cinci copii și cinci femei acasă. Sunt disperați, cu copilași mici. Oamenii nu au treabă, politicienii sunt de vină”, a mai spus Ilie Năstase.
„Mi-aș dori ca toți oamenii care au posibilități să facă acest lucru, deoarece este dureros ceea ce se întâmplă. Am primit un telefon de la un fost vecin acum câteva seri, băiatul era voluntar și mi-a trimis un filmuleț. Am văzut acel filmuleț și a doua zi, la ora 08:00, m-am urcat în mașină și am mers în Vamă. Ce-am văzut… m-a îngrozit”, a explicat și Ioana Năstase, la Antena Stars.
„A trebuit să mă înscriu pe o listă și, după o zi, m-au sunat. Au găsit trei mămici cu trei copii (n.red.: care aveau nevoie de cazare). La Constanța am grijă de ei. (…) Ei sunt foarte speriați. Foarte multă durere. Când mă văd, mă strâng în brațe și plâng”, a încheiat.
„Vă rog să vă alăturați în susținerea Ucrainei în aceste clipe de coșmar! Sunt suflete fără ajutor, care au nevoie de căldură și de un loc să se odihnească! Am primit această familie în casa mea cu inima deschisă și vă rog să faceți la fel, oferiți-le încredere! Vă mulțumesc!”, a mai scris Ioana Năstase în mediul online.