Ileana Stana-Ionescu, apariție televizată emoționantă. Marea actriță este de nerecunoscut la 85 de ani

.

În urmă cu câteva zile, pe 30  noiembrie, actrița Ileana Stana-Ionescu (85 de ani) și soțul ei, Andrei Ionescu (94 de ani), au avut o apariție emoționantă și memorabilă în emisiunea lui Cristi Brancu ”Exclusiv VIP”, de a Prima TV. Cei doi au fost vizitați de echpa emisiunii lui Brancu și au vorbit despre ce se mai întâmplă în viețile lor.

„V-am așteptat fără să mă gândesc la un amănunt care era esențial. Să-i cumpăr soțului meu un cadou, cadou pe care nu i l-am cumpărat pentru că nu am avut timp… Și eu sunt profund nemulțumită pentru că eu voiam să îi ofer ceva, să îi fac o bucurie. Și toată dragostea pe care i-o port să fie înveșmântată într-un cadou frumos. Ei bine, nu-l are, mă are doar pe mine și trebuie să fie mulțumit cu asta. Nu m-am gândit la ceva anume, vedeam în magazine, dar dacă nu am putut”, a spus marea actriță în direct.

Soțul Ilenei a explicat apoi că le este greu să circule în aceste vremuri, din cauza pandemiei de COVID-19 și a spus că au un nepot care le aduce tot ce le este necesar: „Nu putem circula pe vremea asta. Noi acum preferăm să stăm acasă, suntem aprovizionați de către un nepot de-al nostru și noi stăm cuminți acasă. Ce să facem… ăsta e timpul.”

Citeşte şi: Ileana Stana-Ionescu, distinsă cu premiul Gopo pentru întreaga carieră

Ileana Stana-Ionescu și soțul ei sunt împreună de 64 de ani. Cei doi au un băiat, Andrei Manuel care trăiește în SUA și profesează acolo ca medic. Marea actriță s-a retras din lumea artistică după mai bine de 60 de ani de activitate, iar acum își petrece bătrânețea în liniște, alături de soțul ei.

Pentru că a fost o zi de sărbătoare, iar soțul Ilenei și-a serbat onomastica, înainte ca echpia de filmare să ajungă acolo, Ileana și Andrei fuseseră vizitați de nepoți și strănepoți.

Citeşte şi: Ileana Stana-Ionescu, mesaj după o poveste de iubire de 67 de ani

„Noi am avut astăzi niște invitați, niște nepoți și strănepoți cu care am depănat amintiri din familie și asta a fost, ca să zic așa, sărbătoarea noastră. Apoi, doamna care are grijă de noi, ne-a făcut cadou o pernă albastră, frumoasă, și m-am bucurat foarte mult. Considerăm familia partea cea mai sigură a existenței noastre. Este locul unde te refugiezi întotdeauna și când ai bucurii, și când nu ai, tot acasă este mai bine. Fiul nostru spunea de fiecare dată când se întorcea din excursii că nicăieri nu este mai bine decât acasă. Ceea ce mă și bucura. Înseamnă că l-am crescut cu bucurie”, a precizat Andrei Ionescu.

Ileana Stana-Ionescu a mai spus că își dorește foarte mult să depășim cu bine situația pandemică în care ne aflăm:

„Să nu mai fim în această situația în care suntem acum cu toată țara asta. Să trăim înainte, frumos. Eu îmi doresc să fiu fericită cum am fost în teatru, până la sfârșitul zilelor.”

La rândul său, Andrei Ionescu a spus că atât el, cât și actrița s-au vaccinat anti-COVID-19 iar acum așteaptă ca totul să revină la normal.

Foto – Facebook

Ultima modificare decembrie 2, 2021 1:40 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale