Hugh Jackman se teme să nu fie din nou diagnosticat cu cancer de piele. Actorul australian, în vârstă de 54 de ani, a suferit două biopsii după ce medicul său a observat anumite leziuni care ar putea fi carcinomul bazocelular – cea mai comună formă de cancer de piele.
În trecut, starul din Wolverine a fost diagnosticat de mai multe ori cu cancer de piele într-o perioadă de doi ani. În 2021, a avut un rezultat neconcludent la o biopsie la nivelul feței.
„Am vrut să auziți de la mine, în caz că mă vede cineva pe stradă”
În timp ce avea un bandaj peste nas, Hugh a împărtășit vestea într-un videoclip pe rețelele de socializare și și-a îndemnat fanii să nu renunțe la protecția solară.
„Tocmai mi-au făcut două biopsii. Am fost la doctorul meu, dr. Iron, care este minunat. O să aflu în două-trei zile și, de îndată ce voi afla, o să vă anunț. Vreau doar să vă reamintesc că celula bazală din lumea cancerelor de piele este cea mai puțin periculoasă dintre toate”, mai spune Jackman.
Hugh Jackman consideră că protecția solară e necesară
Hugh a recunoscut că petele solare cu care s-a trezit pe piele provin din timpul petrecut în aer liber acum 25 de ani. El a continuat să îi îndemne pe fani să se protejeze atunci când ies la soare.
„Vă rog să purtați protecție solară. Pur și simplu nu merită”, a spus el. „Oricât de mult ai vrea să te bronzezi, ai încredere în mine”, a precizat starul.
Hugh Jackman vrea ca suferința lui să fie un exemplu
Hugh a explicat cum a fost deschis în trecut cu privire la trăirile sale legate de cancerul de piele. Și a recunoscut că a avut momente în care a trecut printr-un calvar.
„Știu că m-ați mai auzit vorbind despre carcinoamele mele bazocelulare. Voi continua să vorbesc despre ele, dacă va fi nevoie”, a menționat el. „Și dacă își amintește chiar și o singură persoană să-și pună protecție solară cu un SPF ridicat, atunci sunt fericit”, a adăugat actorul.
El a declarat pentru ABC News în 2015 că și-a petrecut copilăria în aer liber și că faimoasele creme de protecție nu au fost o prioritate în familia sa.
Un mariaj reușit
Hugh Jackman şi Deborra-Lee Furness sunt de 24 de ani de ani împreună și au o viață frumoasă de familie. Cu toate astea, admiratorii actorului nu înţeleg cum Jackman a ales să îşi împartă viaţa cu o femeie cu 13 ani mai mare, în condiţiile în care a jucat cu atâtea frumuseţi.