Hugh Grant

.

Actorul britanic s-a născut pe 9 septembrie 1960, La Londra. Fiu al unui vânzător de covoare iubitor de artă şi al unei profesoare, Hugh era fascinat de literatură….
 şi actorie. A studiat la Oxford, urmând să devină istoric al artei. A renunţat însă la asta de dragul actoriei căreia i s-a dedicat din 1982, o dată cu primul său film, „Privileged”.

Anii 90 sunt anii săi de glorie, de la „Patru nunţi şi o înmormântare” şi până la „Notting Hill”. Hugh Grant şi-a dovedit măiestria în a intra în cele mai diverse roluri, de la nesuferitul din „Jurnalul lui Bridget Jones” şi până la primul ministru al Angliei în „Love Actually”.

Din 1987 şi până în 2000 a fost iubitul actriţei Elizabeth Hurley. A avut de asemenea o relaţie de 3 ani cu Jemima Khan, iar în prezent prietena lui este Amber Diane. Hugh iubeşte şi sportul, e un împătimit al golfului, joacă fotbal, cricket sau tenis. De privit. Preferă să se uite la tenisul feminin.

Despre relaţii amoroase, Hugh spunea: „Eu pur şi simplu nu mai cred în dragoste la prima vedere, chiar dacă întreaga mea carieră se bazează pe acest concept. Din experienţă ştiu că puterea, banii şi influenţa atrag întotdeauna celălalt sex. Este ceva ce am exploatat mereu, cu bune rezultate.”

Foto: Northfoto

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale