Hailey Bieber a făcut o dezvăluire cu care și-a uimit fanii de pe rețelele de socializare. Soția lui Justin Bieber a recunoscut că în ultima perioadă s-a confruntat cu câteva probleme de sănătate mintală.
Modelul a avut o conversație sinceră cu fanii săi de pe Instagram, în momentul în care le-a spus că de la începutul anului până acum a avut „o perioadă mai dificilă”.
Hailey Bieber a dezvăluit că are probleme de sănătate mintală
„Așa este starea mea psihică din ultima lună și jumătate”, a scris modelul pe rețeaua de socializare, unde a postat un clip în care apare o pisică care dansează.
„Îmi place să fac glume despre felul în care mă simt uneori deoarece este mai ușor decât să recunosc că am o perioadă grea”, a spus Hailey într-un Instastory.
„Dar sincer de la începutul lui 2023 am avut cele mai triste și dificile momente din viața mea de adult, iar mintea și emoțiile mele au fost cel puțin fragile”, a mărturisit soția lui Justin Bieber, citată de ENews!
„Haideți să le fim apropae celor dragi, prietenilor și familiei și străinilor. Haideți să fim acolo pentru ceilalți oameni. Să le fim alături când le este greu. Suntem mai bine împreună”, i-a îndemnat Hailey Bieber pe urmăritorii ei de pe rețeaua de socializare.
Soția lui Justin Bieber a primit amenințări cu moartea
Deși Hailey Bieber nu a intrat în detalii cu privire la evenimentele care i-au creat această stare de tristețe profundă, luna trecută, Selena Gomez, a dezvăluit că soția lui Justin a primit amenințări cu moartea.
„M-a contactat și mi-a spus că a primit amenințări cu moartea și foarte multă ură și negativism”, a spus cântăreața care a îndemnat la oprirea urii.
„Nimeni nu ar trebui să experimenteze ura și agresiunile. Întotdeauna am militat pentru bunătate și chiar îmi doresc ca toate acestea să se oprească”, a mai spus atunci Selena Gomez.
În ultimii ani, Hailey Bieber și Selena s-au aflat în centrul unor zvonuri potrivit cărora între ele ar exista neînțelegeri, după ce modelul s-a măritat cu Justin Bieber, cel care i-a fost partener timp de mai mulți ani îndrăgitei cântărețe.
Totuși, cele două au precizat că ele se înțeleg foarte bine și că nu există niciun resentiment.
După afirmațiile Selenei, Hailey a ținut să îi mulțumească acesteia public pentru că i-a luat apărarea.
„Vreau să îi mulțumesc Seleneit, mai ales că noi două am tot vorbit în ultimele săptămâni despre cum să trece dincolo de această narațiune continuă dintre ea și mine. Ultimele săptămâni au fost foarte grele pentru toți cei implicați și milioane de oameni văd atât de multă ură în jurul acestui lucru, ceea ce este extrem de dăunător”, a precizat Hailey Bieber.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Hailey Bieber