Actrița are convingerea că s-au întâlnit la momentul potrivit, când Andrei ajunsese la vârsta la care își dorea o familie, iar ea înțelesese că doar atunci când te simți împlinită poți ajunge să construiești ceva trainic. “Ce ne-a unit pe noi foarte tare este faptul că ne lega același lucru: familia, pentru că el ajunsese să aibă o vârstă și își dorea să fie la casa lui, iar eu pentru că familia este baza mea psihică, dacă ai familie, poți construi orice. Pentru că ne-a unit lucrul acesta, noi am încercat de la început să comunicăm foarte bine și eu zic că longevitatea relației noastre se datorează comunicării, deși am trecut și prin momente mai puțin plăcute. Prin comunicare se poate rezolva totul”, mai spune Grațiela Duban.