În cadrul galei de decernare a premiilor Globurile de Aur 2021, Jane Fonda va primi trofeul onorofic Cecil B. DeMille pentru întreaga activitate.
Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), organizatoarea premiilor Globurile de Aur, a anunțat că Jane Fonda, în vârstă de 83 de ani, va fi premiată anul acesta pentru întreaga ei carieră de peste 60 de ani în film şi televiziune, dar și pentru implicarea în probleme sociale.
“Talentul său de netăgăduit i-a adus cel mai înalt nivel de recunoaştere şi, în timp ce viaţa sa profesională a luat multe turnuri, angajamentul său de neclintit de a aduce schimbarea s-a menţinut. Suntem onorați să sărbătorim realizările ei la Premiile Globul de Aur 2021”, a declarat preşedintele HFPA, Ali Sar, potrivit Variety.
Jane Fonda, de șapte ori câștigătoare a Globului de Aur și de 15 ori nominalizată, a acceptat să participe la ceremonia ce va avea loc în data de 28 februarie. Aceasta va fi difuzată de NBC, iar gazdele vor fi actrițele Tina Fey și Amy Poehler.
De-a lungul carierei sale, Jane Fonda a mai câștigat și două premii Oscar, pentru „Klute” (1971) şi „Coming Home” (1978), două trofee BAFTA. De asemenea, în 2007 a fost distinsă cu Palme d’Or onorific.
În ceea ce privește munca sa de activistă, vedeta a militat împotriva războaielor și a început în 2019 o serie de proteste pentru a sancţiona lipsa de implicare a politicienilor americani în privinţa pericolelor generate de schimbările climatice. Pentru asta, starul de la Hollywood a stat de patru ori în arest în decurs de o lună.