Giulia și Vlad Huidu, despre experiența America Express: ,,Nu are emisiunea asta ediții, câte frici am eu!”

.

Giulia și Vlad Huidu fac parte dintre concurenții celei mai noi ediții America Express. Cuplul, care s-a așteptat de la început să întâmpine greutăți, recunoaște că a fost pus în fața unor situații neprevăzute.

Așteptarea a luat sfârșit! America Express, cel mai dur reality show din România, revine la Antena 1, sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 20.00, cu o premieră maraton de cinci zile.

Giulia și Vlad Huidu, despre experiența America Express

Cu câteva săptămâni înainte de marea premieră America Express, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, au povestit cum a fost experiența lor în cadrul acestui show.

,,Când am plecat de acasă, ne-am gândit că o să fie greu; când am ajuns la prima cursă, ne-am dat seama că este foarte greu!, a fost prima reacție a Giuliei, odată ajunsă în fața probelor de pe traseu.

„Nu are nicio legătură statul în fotoliu și uitatul la televizor cu tot ceea ce se întâmplă aici, însă este o experiență care merită trăită, pe deplin!”, a completat Vlad, care a mai dezvăluit și că „Giulia s-a întrecut pe ea, a trecut peste toate fobiile și peste toate fricile ei în emisiunea asta, iar cei care o cunosc vor avea un șoc puternic, în sensul bun, atunci când o vor vedea”.

Și, apropo de frici, Giulia a mai dezvăluit că: „Nu are emisiunea asta ediții, câte frici am eu”.

Citește și: Irina Fodor a vrut să revină mai repede din America Express 2023: „Putem să comparăm sezonul șase cu un thriller” / Exclusiv

Citește și: Cleopatra Stratan și Edward Sanda, afacere nouă după „America Express”. „Suntem aici să îți îndeplinim visul”

Citește și: Alexia Eram, la medic după America Express. Mesajul transmis de fiica Andreei Esca

Citește și: Cine sunt finaliștii de la America Express 2024? Filmările s-au încheiat și am aflat echipele care au ajuns în finală / Exclusiv

Concurenții, experiență de neuitat

Drumul Sorelui se va desfășura, pentru prima oară, pe două emisfere. Concurenții pornesc din Columbia, trec prin Mijlocul Pământului în Ecuador, destinația finală fiind Buenos Aires, Argentina. Pleacă din Medellin, Columbia, fosta reședință a lui Pablo Escobar și trebuie să ajungă în țara lui Messi.

Parcursul lor include tot ce are mai interesant de oferit această zonă a Americii de Sud. Misiunile și jocurile sunt gândite în așa fel încât să le ofere atât lor, cât și telespectatorilor, o experiență completă. Vor trăi aventura la cote maxime în Columbia, vor cunoaște triburile indigene din Ecuador și vor învăța ce înseamnă pasiunea în Argentina. 

Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și  iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea, parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România.

Aventura lor pe Drumul Soarelui începe sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 20.00, la Antena 1. În săptămâna lansării, show-ul va fi difuzat sâmbătă, de la 20.00 și duminică, de la ora 21.00, iar de luni până miercuri, de la ora 20.30. În cea de-a doua săptămână, America Express revine la tronsonul consacrat: duminică de la ora 21.00 și luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Giulia Anghelescu și Vlad Huidu

Sursă foto: PR, Instagram

Ultima modificare octombrie 12, 2023 11:08 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale