Invitată în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Giulia Anghelescu (36 de ani) a vorbit despre cum i-a schimbat viața pandemia, despre intervenția de mărire a sânilor, dar și despre relația cu soțul ei, Vlad Huidu.
Giulia Anghelescu a vorbit despre intervenția de mărire a bustului
Perechea are doi copii, un fiu și o fiică, Mikael și Antonia. După cea de-a doua sarcină, artista a dat jos 30 de kg. „După ce am slăbit, na, s-au dus toate pe apa sâmbetei și am zis că mi-aș dori să fac [intervenția de mărire a sânilor], dar nu era o chestie fără de care nu puteam să trăiesc.
Numai că, fiind foarte bună prietenă cu doctorul care m-a operat, el când ne întâlneam îmi zicea: «Haide, vino pe la mine!». De trei ori m-am programat, în trei ani diferiți.
De două ori am renunțat exact cu o săptămână înainte de operație. Anul acesta, s-a întâmplat în ianuarie, am zis: «Gata, mă duc și fac asta”, a dezvăluit artista.
Întrebată de Adela ce o întorcea din drum, Giulia a completat: „Nu mi-era frică de operație în sine. Mi-era frică pentru că nu știam dacă o să mă împac eu cu gândul [că am făcut o astfel de operație].
Eu așa am făcut și după rinoplastie, deși acolo a fost o treabă medicală în principiu și chiar era nevoie. Am zis că lasă, că nu știu ce”.
În izolare, Giulia și soțul ei s-au redescoperit
Înainte ca 2020 să înceapă, Giulia și-a propus ca acest an să fie cel mai bun pentru ea și mărturisește că așa a și fost. „Cred că cel mai important este faptul că în sfârșit am reușit să stau acasă cu cei mici, lucru pe care mi-l doream de mulți ani. (…)
Pentru mine și soțul meu a fost cel mai bun an ever. (…) A fost cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla. Nu știam multe lucruri unul despre altul. În martie, când am intrat în izolarea cea mare, am zis: «Vlade, dacă ieșim de aici fără să ne tăiem, să ne tranșăm, suntem ok».
Nu că am ieșit mai bine și suntem mai bine, dar ne-am redescoperit și totul merge mult mai ușor la noi în familie. Știu, e șocant! Sunt extrem de recunoscătoare pentru absolut tot.”
Tot anul acesta, Giulia a lansat o nouă piesă, Absent. „E un proiect la care am lucrat cu mare drag”, a mărturisit.
Foto: Instagram
Citește și:
George Clooney a făcut o greșeală „prostească” de parenting cu gemenii lui
Logodnica lui Robin Thicke, nud în mediul online. Modelul așteaptă al treilea copil cu artistul
Când se vor căsători Cleopatra Stratan și Edward Sanda și cine vor fi nașii?
Ultima modificare ianuarie 26, 2021 2:26 pm