Gina Pistol a născut în urmă cu două luni o fetiță, Josephine Ana Maria. Chiar dacă viața de mămică o face fericită, vedeta nu s-a ferit să vorbească despre problemele cu care se confruntă din noua postură.
Gina Pistol și Smiley au devenit părinți pe 9 martie 2021, atunci când a venit pe lume micuța Josephine Ana Maria. Cei doi sunt extrem de fericiți cu această nouă etapă a vieții lor, dar prezentatoarea TV recunoaște că nu este deloc ușor. Vedeta a povestit pe rețelele de socializare despre problemele pe care le întâmpină de când a devenit mamă:
„Viața plină a unei femei, cu multiple task-uri și roluri: șotie, mama, iubita, gospodina și lista poate continua… Uneori, avem atât de multe de făcut, încât ne copleșesc grijile, panica și stresul, iar astea reprezintă un risc, mai ales pentru sănătatea noastră. În astfel de momente, prima consecința pe care o observ în cazul meu, este căderea părului.
După naștere, știm cu toatele că aceasta este o problema des întâlnita, iar dezechilibrul alimentar, lipsa somnului, etc. amplifică și mai mult căderea părului”, a mărturisit Gina Pistol, care a menționat că și-a propus să înceapă un tratament pentru a remedia problema.
Citește și: Cum a scăpat Gina Pistol de celulita din timpul sarcinii
Când vor publica Smiley și Gina Pistol imagini cu chipul fiicei lor
Ce meniu are Gina Pistol după naștere. A trecut de la mărimea M la S
Care este secretul relației dintre Smiley și Gina Pistol. Artistul a dezvăluit
Gina Pistol, probleme după naștere
Vedeta a mai vorbit deschis despre greutățile vieții de mămică și la câteva săptămâni de la nașterea fiicei sale.
„Mă înclin în fața mamelor pentru că e greu. Pentru mine, cel puțin, primele două săptămâni au fost foarte grele. Nu vreau să par mama perfectă pe Instagram. Pur și simplu vă spun care au fost trăirile mele. Pentru mine, primele două săptămâni au fost groaznice.
Nu-mi dădeam seama ce mi se întâmplă. Dar asta nu înseamnă că tu, viitoare mămică, o să treci prin ce am trecut eu. (…) Eu o spun din punctul meu de vedere. Cred că multe femei au trecut prin ce am trecut eu, doar că puține vorbesc despre asta. Na, o spun eu.
Pentru mine a fost greu. Nu știu, furtuna aia hormonală care te lasă răvășită, te uiți în oglindă și nu te regăsești deloc. E dureros când plânge și nu știi ce să-i faci ca să-i alini suferința și să nu mai plângă. Toate lucrurile astea m-au epuizat fizic și psihic.
Puține ore dormite pe noapte. Dar, oricum, mare noroc am cu Andrei. Îmi este de mare ajutor. Se descurcă foarte bine și are darul ăsta de a rămâne calm și liniștit în momentele în care eu nu sunt calmă și liniștită. Dacă nu-l aveam pe el, mi-o lua mintea grav prin păpușoi. Grav”, dezvăluia Gina Pistol în urmă cu ceva timp.
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare mai 13, 2021 1:13 pm