Gina Pistol împlinește 43 de ani. Imagini cu transformarea ei, de la începutul carierei până la nașterea fetiței și nunta cu Smiley

.

Gina Pistol a făcut totul ca să cunoască succesul și, la un moment dat, a și reușit. Astăzi are o familie frumoasă, și-a găsit liniștea lângă Smiley, dar până aici a avut un drum lung de parcurs. Vedeta împlinește 43 de ani, pe 9 decembrie, iar în galeria din articol poți vedea cum a evoluat Gina Pistol de-a lungul anilor.

Soția lui Smiley avea la început o imagine total diferită de cea cu care adună astăzi multe contracte. A pozat în faimoasa revistă cu iepurași, iar apariția în Playboy i-a rotunjit veniturile și a făcut-o să dea mâna cu celebritatea.

Gina Pistol împlinește 43 de ani. Cum s-a transformat de-a lungul anilor

„Nu mi-ai zis niciodată treaba asta mie. Cum ai ajuns la televizor?”, a întrebat-o Speak în timp ce o avea ca oaspete în podcastul lui. „După ce am pozat pentru revista aia, la prima emisiune la care eu am participat ca invitat a fost „Noaptea Târziu”, parcă așa se numea, la Antenă, cu Mircea Badea și Oreste.

Aia a fost prima emisiune la care am mers ca invitat, apoi au început să sosească invitațiile din partea emisiunilor”, a spus Gina Pistol, în podcastul solistului.

Gina Pistol a dat lovitura cu Chefi la cuțite și Asia Express

A prezentat multe show-uri, dar Chefi la cuțite și America Express i-au netezit, cu adevărat, calea spre sufletul publicului. Acela a fost momentul în care Gina Pistol a început să arate altfel, să fie altfel. Chiar dacă între timp i-a predat ștafeta Irinei Fodor pentru a se dedica familiei, cei care urmăresc cele două emisiuni mai aruncă un gând la vremea când Gina Pistol prezenta sofisticatele meniuri și îi punea pe jurați la treabă sau aștepta cu sufletul la gură venitul concurenților de la Asia Express pentru a le înmâna o sarcină nouă.

Poveștile de iubire ale Ginei Pistol

La fel a fost în viața ei și în dragoste. Uneori a pierdut, alteori a câștigat. Codin Maticiuc a dezvăluit că a fost la un pas să se însoare cu Gina Pistol. Cei doi și-au început relația în 2005 și au fost împreună nouă luni.

„Probabil că aș fi fost forțat de familie să o aleg pe Gina Pistol. Au iubit-o foarte mult ai mei. Din toate fetele din trecut, pe ea au apreciat-o cel mai mult”, a explicat Codin Maticiuc, în podcastul lui Cătălin Măruță.

Frumoasa prezentatoare TV s-a iubit timp de patru ani și cu Alin Cocoș, dar relația a fost una cu suișuri și coborâșuri, asta pentru că iubitul divei studia și alte frumuseți. Și Ciprian Marica a cucerit-o. Gina Pistol a mers de multe ori în Germania în perioada aceea, acolo unde el avea contract.

În anul 2007, prezentatoarea TV a început o idilă cu Nicola. Cei doi s-au lăsat pradă sentimentelor timp de cinci ani, însă povestea a fost presărată cu certuri, împăcări, iar în 2012 a venit ruptura definitivă.

Citeşte și: Dorel Vișan a refuzat să își mai lege destinul de o altă femeie după moartea soției: „Am avut prietene, dar nu am mai putut”

Citeşte și: De ce se ceartă Simona Gherghe și soțul ei, Răzvan Săndulescu, în fața copiilor: „Am avut această dilemă” / Video

Citeşte și: Daciana Sârbu, mărturisiri neștiute despre fiica adoptată: „Adaptarea este foarte grea de ambele părți”

Citeşte și: Pensiunea Monicăi Anghel, descrisă ca un „colț de rai” de turiști. Cum arată Conacul „Sfânta Elena”. „O frumusețe deosebită!”

Smiley, marea dragoste

Cel care i-a câștigat dragostea și a dus-o în fața altarului a fost, însă, Smiley. Cei doi s-au căsătorit pe 27 mai 2023, după 7 ani de relație. Gina Pistol a povestit cum a cerut-o artistul în căsătorie, cu ajutorul fiicei lor, Josephine, care a venit pe lume pe 9 martie 2021.

„Era într-o seară normală, de familie, noi trei, pregăteam baia fiicei noastre. Spălam cada și eram cu mâinile pline de spumă și Andrei se juca cu Josephine în dormitor. Și m-a strigat: Gina, vii puțin? Eu am ieșit din baie cu mâinile pline de spumă și zic: ce este? Mă uitam așa la ei și Josephine avea o cutiuță în mână. Andrei a început să zică ceva, dar nu l-am auzit, nu am auzit începutul pentru că (Josephine) rodea cutia și mă întrebam de unde a luat cutia. Nici nu mi-am dat seama că e o cutie cu un inel. Dar l-am văzut emoționat. Nu am auzit începutul, dar i-am văzut emoția pe față”, povestea Gina Pistol.

Prezentatoarea de televiziune și cântărețul s-au căsătorit într-un decor superb, pe malul Lacului Snagov, iar de atunci povestea lor merge frumos înainte.

Foto: Facebook, arhivă, Libertatea

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton