Gina Pistol (40 ani) mai are aproape două luni până când va naște și a vorbit recent despre un subiect pe care l-a evitat până acum – numărul kilogramelor acumulate pe parcursul sarcinii.
Gina a explicat pe rețelele de socializare că a achiziționat un cântar performant la insistențele lui Smiley care s-a pus serios de slăbit, ține regim și face zilnic mișcare. Vedeta susține că a avut un șoc când s-a suit pe cântar pentru că deși știa că nu mai are greutatea de acum 7-8 luni, dar nu se aștepta să vadă cu exactitate câte kilograme a acumulat.
„Am achiziționat un cântar care arată kilogramele reale și mi-a dat cu tristețe. Plâng în mine, plâng. Ideea este că nu am pus foarte multe kilograme, mi-a zis Mona, fata care îmi face masaj o dată pe săptămână, pentru drenajul limfatic, dar sunt multe kilograme. Nu știu cum să vă explic ca să mă înțelegeți. Și trebuie să fac ceva, n-am cum, dar nu, nu pot să vă spun câte kilograme am, dar d-aia mi-era mie greu la urcat scări și la mers pe jos. A fost șocul zilei.
Citește gratuit ediția de ianuarie a revistei Unica. O găsești AICI
Eu am văzut, știu că sunt mai pufoasă că nu mai sunt cum eram în urmă cu șapte sau opt luni, dar nu mă așteptam să fie așa multe kilograme și mai am două luni. Imaginați-vă cum e să purtați, să cărați, în fiecare zi o ganteră care depășește 15 kilograme. Să nu credeți că mă plâng, doar că așa sunt eu, îmi place să fac haz de necaz și să parodiez mici etape sau întâmplări din viață”, a povestit vedeta într-un Insta Story.