Gina Bradea, schimbată complet după ce a slăbit. „Da, am avut 102 kg, eram imensă!” Cum a dat jos 18 kg

.

Gina Bradea a trecut printr-o transformare fizică notabilă în ultimele luni. În vârstă de 55 de ani, celebra bucătăreasă a reușit să dea jos 18 kilograme și a povestit experiența ei cu regimurile de slăbit în mediul online.

Gina Bradea spune că a început să se îngrașe considerabil când a intrat la menopauză. Fără să schimbe ceva în comportamentul alimentar zilnic, celebra bucătăreasă a luat în greutate circa 35 kg.

Gina Bradea, despre problemele cu greutatea: „Niciodată nu am fost o mâncăcioasă”

Cred că ați observat că în ultimele luni am slăbit foarte bine. Eu mă îngrășasem rău în Italia, când am intrat la menopauză. Am luat în plus vreo 35 de kg, eram disperată, nu știam ce să mai fac. Nu, nu mâncam că porcul, niciodată nu am fost o mâncăcioasă, iar alcool oricum, beau foarte rar, puțin vin, bere sau o gura de lichior de casa gen vișinată, trandafirată…

Ani buni îmi era jenă să ies din casă, eu, cea care fusesem o femeie cochetă și slabă, mă transformasem într-un elefant de 105 kg. Abia mă mișcam, nu-mi găseam haine și încălțăminte, nu mă puteam apleca… Mi-a fost cumplit de greu. Și cu cine am discutat, medici, toți mi-au spus să reduc mâncarea. Am ținut jurnal alimentar, le-am arătat ce mănânc și mi-au spus că mint. M-am supărat atunci pe niște prieteni medici, pe vreo doi i-am și blocat pe fb (pe urma i-am deblocat), am ținut tot felul de diete care mă făceau să slăbesc 1-2 kg și apoi puneam înapoi dublu…” – și-a început Gina Bradea povestea pe pagina ei de Facebook.

Citește și: De la Regina Maria la Kate Middleton: Istoria modei regale la Wimbledon / Galerie foto

Citește și:  Valentina Pelinel, soția lui Cristi Borcea, adevărul despre studiile ei: „Din 2 în 3 ani se trezește cineva să spună că așteaptă să-mi dau bacul” / Exclusiv

În încercarea de a reveni la o greutate normală, bucătăreasa a ținut diverse diete și regimuri celebre, dar fără rezultat. Și nu numai că nu a slăbit, dar din cauza restricțiilor alimentare, ea s-a confruntat și cu unele probleme de sănătate.

„Nu mănânc decât rareori dulce sau pâine și nu gătesc cu prăjeli”

”Am ținut Dukan și m-am constipat de am plâns o săptămână. Am ținut dieta cu varză și am leșinat pe stradă. Am încercat dieta alcalină, am citit Studiul China, am încercat dieta Rina și muuuulte altele. Multe diete recomandau să mănânc mai mult decât mănânc eu de obicei. Am un raft întreg în bibliotecă, cu cărți despre diete de tot felul. Degeaba. Nu mănânc decât rareori dulce sau pâine și nu gătesc cu prăjeli. Probabil, o dată pe lună facem șnițele sau pește prăjit și atunci mănânc puțin, pentru că știu că mi-e rău.

Ah, am și o fiere nesimțită, care face urât la grăsimi, castraveți, roșii. Am făcut acum vreo 2 luni o criza de colecist de-am crezut că mor, nu alta, așa de puternica a fost! Mâncasem un ou fiert (de țară), o roșie mică și o bucățică de castravete. De atunci n-am mai pus gura pe castraveți și roșii, iar oua fierte n-am mâncat nici de Paști!” – a continuat bucătăreasa.

Citeşte şi: Gina Bradea a dezvăluit de ce a fost operată. „Să vă spun ce mi s-a întâmplat!”

Citeşte și: Gina Bradea ține regim și a gătit ciorbă de perișoare dietetică. „E bună și pentru diabetici, intoleranții la gluten, dieta Rina”

Citeşte şi: Gina Bradea, prima apariție după ce a fost operată. Cum se simte acum bloggerița

Citeşte şi: Gina Bradea, operată de urgență. Celebra bucătăreasă le cere fanilor să se roage pentru ea

„Am slăbit în total aproape 18 kg. Asta în 8 luni”

În 2022, Gina Bradea a trecut printr-o operație complexă, o histerectomie totală și i s-au descoperit și probleme mai vechi de sănătate, cu tensiunea și ficatul. Cât a fost internată, bucătăreasa a avut un meniu de regim foarte dur, cu pâine uscată și kefir, deoarece altceva nu putea mânca. Gina Bradea spune că după operație, metabolismul ei a început să se regleze și kilogramele au început să dispară.

Și totuși, cum am slăbit? (…) Ei, după operație a început să mi se regleze metabolismul! Cât am stat în spital, am fost aproape tot timpul în perfuzii, nu am mâncat mai nimic – nici nu puteam, nu reușeam să înghit decât pâine prăjită și kefir. Îmi făceau doamnele de la bucătărie, dimineața, cate 3 felii de pâine prăjită, mai uscata, și asta mâncam toată ziua, plus un bidon de 500 ml de kefir. Nu puteam mai mult, aveam și perfuziile. Când am ajuns acasă, aveam cu 2,6 kg mai puțin, după 3 săptămâni. Deci nu slăbisem mult. Dar eram umflata toată de la perfuzii și încet – încet am eliminat apa, am început să mănânc mâncare gătita, mi-am făcut un regim al meu.

Și am slăbit în total aproape 18 kg. Asta în 8 luni. Dar am ținut legătură în permanenta cu prietenele mele, medici.” – a mai povestit ea.

”Da, am avut 102 kg când am plecat la operație, eram imensă!”

Gina Bradea a ajuns la concluzia că fiecare om reacționează diferit la dietele de slăbire și cel mai bine este să adopți un stil de viață mai sănătos.

”Da, am avut 102 kg când am plecat la operație, eram imensă! Acum am 84 kg – încă este mult, dar nu mă las și încet – încet o să mai dau jos. Să fiu realistă, nu știu dacă voi mai ajunge sub 70 kg cum am fost, dar măcar să fiu sub 80 și voi fi mulțumită. (…)

Acum mănânc de toate, chiar și o prăjitură sau o înghețată și slăbesc încet și bine.

În general, dimineața, beau o cafea dubla, cu lapte și miere. Eu nu pot bea cafeaua altfel, amara, nu o suport. Uneori mănânc și ceva fructe: o banana, căpșuni, afine, azi am câteva cireșe pe care le-am cules ieri – mi s-au copt cireșele de mai.

Până la prânz beau apa plată, cât de multă pot. Am o sticlă de 1 l pe noptieră și mă străduiesc să beau măcar 1,5 l de apă, rareori depășesc 2 l. Dar e bine.” – a mai precizat Bradea.

Foto – Facebook

Ultima modificare iulie 5, 2023 5:12 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale