În a doua zi de Paște, Gigi Becali (62 de ani) ar fi rămas fără permis de conducere, relatează Antena 3. Omul de afaceri a avut o viteză de peste 100 de kilometri pe oră în localitate, încălcând astfel legea.
Luni, 3 mai 2021, Gigi Becali a fost oprit de polițiști într-o localitate din județul Argeș. În momentul acela, bărbatul se afla pe Drumul Național 7, în drum către înmormântarea preotului Daniil de la Mănăstirea Frăsinei.
Omul de afaceri a fost oprit în localitatea Drăganu. Radarul le-a indicat polițiștilor o viteză de 106 kilometri pe oră, dublă față de cea legală de 50 de km/h, ceea ce înseamnă că, potrivit legii în vigoare, amenda l-a costat 1.305 lei.
Gigi Becali a rămas fără permis de conducere în a doua zi de Paște
„Azi, pe DN 7, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au oprit în trafic, în cadrul unei acțiuni privind combaterea nerespectării regimului legal de viteză, un conducător auto care circula cu viteză de 106 km/h în localitate.
Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile”, arată Antena 3.
Omul de afaceri și soția lui, Luminița, s-au cunoscut în anul 1984. Actualul patron al FCSB avea atunci 26 de ani, iar cea care avea să-i devină soție era o adolescentă de numai 14.
Citește și:
Irina Mohora este însărcinată în luna a șaptea cu al doilea copil
Mihai Albu nu și-a putut suna fiica de Paște. „Mi-ar fi plăcut să o sun”
Marius Elisei a reacționat după ce s-a scris că are o nouă iubită și că aceasta ar fi însărcinată
Potrivit tradiției machidonilor, mariajul lor era aranjat cu mult timp înainte, de familiile celor doi. Perechea are împreună trei fiice, Teodora, Alexandra și Cristina.
Gigi Becali și soția lui sunt veri de gradul al treilea
Puțini sunt însă cei care știu un detaliu surprinzător din viața cuplului, și anume că cei doi sunt verișori de gradul 3. Acest aspect nu i-a împiedicat să se căsătorească în 1994, la zece ani după ce s-au cunoscut oficial.
„Bunicii noștri au stat în aceeași casă. Suntem rude de gradul trei, dar asta contează mai puțin”, a mărturisit Gigi Becali, potrivit revistei VIVA!. Omul de afaceri a spus de mai multe ori că își respectă enorm soția și că nu a făcut niciodată ceva care să o rănească pe ea sau pe fiicele lor.
„Bărbatul este Dumnezeul femeii. Femeia este biserica. Am o soție pe care o iubesc foarte mult și Dumnezeu mi-e martor!”, a declarat Gigi Becali. Căsătoria aranjată este o practică des întâlnită în familiile de aromâni. Aceasta i-a adus împreună pe omul de afaceri și pe soția sa, însă respectul și iubirea i-a ținut unul alături de celălalt.
Foto: Libertatea.ro