Acest bărbat celebru, cunoscut pentru glumele sale scandaloase a ales un costum… amuzant pentru Halloween.
Este vorba de actorul Sasha Baron Cohen, cunoscut din filme de comedie ca „Ali G”, „Borat”, „Bruno” sau „The Dictator”. Celebrul comediant a ales pentru acest Halloween un costum de maimuţă cu un detaliu… picant.
Era de aşteptat să apară astfel, având în vedere că mai toate personajele interpretate de el sunt neortodoxe şi controversate. De multe ori s-a întâmplat ca actorul să fie confundat cu personajul – lucru pe care Sasha l-a şi dorit din motive de marketing – şi până de curând fanii habar nu aveau cum arată de fapt Sasha Baron Cohen când nu este nici Ali G, nici Borat sau Bruno.
În anul 2000, Sasha dădea interviuri presei ca Ali G, iar în 2006 a apărut pe scena MTV Music Awards ca Borat.
Însă în spatele acestor personaje controversate se ascunde un bărbat inteligent, educat şi foarte sexy. El a studiat la celebra universitate Cambridge, iar în tinereţe a lucrat o perioadă ca model. Este căsătorit cu actriţa Isla Fisher şi are două fetiţe.