Gheorghe Turda s-a infectat cu noul coronavirus. În vârstă de 72 de ani, celebrul intepret de muzică populară crede că a luat virusul dintr-o excursie pe care a făcut-o recent la Salina Slănic din județul Prahova.
„Am fost foarte răcit, acum sunt mai bine. Medicul mi-a dat antibiotic timp de o săptămână, iar sâmbătă am făcut şi testul de COVID-19 şi nu am mai ieşit din casă. Ieri am primit vestea, dar acum sunt mult mai bine. Am răcit şi la plămâni, şi acum se simte în vocea mea. Totuşi, am făcut o formă uşoară, faţă de multe alte persoane”, a dezvălui artistul, potrivit click.ro.
Citește gratuit ediția de ianuarie a revistei Unica. O găsești AICI
Gheorghe Turda spune că și ginerele său s-a infectat cu SARS-CoV-2.
„Şi ginerele meu a avut, dar nu cred că am luat de la el, mai degrabă din excursie. Am fost la salină în Prahova şi acolo erau puţine grade. Iniţial, fetele mele s-au speriat, dar acum când au văzut că totuşi sunt mult mai bine, s-au mai liniştit”, a adăugat cântărețul.
Momentan, Gheorghe Turda se află în izolare la domiciliu.