Solistul Gigi Gheorghiu (59 de ani) a reflectat bine la refrenul care l-a făcut celebru, “Unde dragoste nu e, nimic nu e”, astfel că ieri şi-a făcut curaj şi i-a cerut mâna iubitei sale, Iulia (34 de ani), care, pusă în faţa faptului împlinit, a acceptat pe loc să-i devină nevastă.
Romanticul gest a fost stropit cu lacrimi din partea viitoarei mirese, dar şi îndelung aplaudat şi apreciat de prietenii acestora strânşi să sărbătorească evenimentul într-un restaurant. Gigi şi Iulia se iubesc, în mare discreţie, de mai bine de trei ani, timp suficient să-şi dea seama că au toate şansele să prindă pensia împreună.
Iulia, de profesie jurist, şi cantautorul Gigi Gheorghiu au hotărât să-şi unească destinele anul viitor, undeva prin luna iunie, pe plaja „Perla Venusului”, locul în care, de o căruţă de ani, artistul îşi amplasează tabăra de vară.
Naşii viitorului cuplu, nimeni alţii decât organizatorul de evenimente Marius Gavrilă şi soţia sa, Ionela, şi-au luat angajamentul de a se ocupa integral de pregătiri, mai ales că un astfel de moment cere o echipă profesionistă pentru organizarea unui chef pe cinste, pe buza mării.
În faţa prietenilor săi, Gheorghe Gheorghiu a promis solemn că la ceremonie va purta, pentru prima dată în viaţă, un costum elegant, în semn de respect faţă de Iulia. Şi Puiu, tatăl lui Gigi, este în culmea fericirii că fiul său şi-a găsit o soţie frumoasă, deşteaptă, tânără (are cu 25 de ani mai puţin decât solistul), dar şi gospodină. Citeşte continuarea articolului pe site-ul Libertatea.ro!