Gestul altruist pe care Andra Măruță l-a făcut pentru Amna la începutul carierei: „Este o poveste foarte emoționantă pentru mine” / Exclusiv

.

Industria muzicală este un domeniu de activitate competitiv, în care, de multe ori, poate fi greu să legi prietenii adevărate. Din această privință, putem spune că Amna este o norocoasă, căci viața i-a scos în cale câțiva oameni buni care au ajutat-o atât la început de drum, cât și mai târziu. Invitată la Fresh by Unica, Amna ne-a povestit ce gesturi altruiste au făcut Andra Măruță și Ruby pentru ea.

Ce a făcut Andra pentru Amna la începutul carierei sale

Amna și-a lansat single-ul de debut, „Tell Me Why”, în urmă cu 13 ani, în vara anului 2011. În acest peste un deceniu de muzică, artista a cunoscut o mulțime de oameni în industria muzicală românească, iar cu unii a legat prietenii frumoase și de lungă durată.

O astfel de prietenie este cea cu Robert Toma, care a compus numeroase piese pentru ea. Amna mai are o relație specială de prietenie și cu Dorian Popa.

„Nu vorbim des, dar știu că e acolo. Nu mi-ar face niciodată rău atunci când nu sunt de față și nici eu lui. Adică sunt niște oameni cu care chiar dacă nu stau mult de vorbă, știu că sunt acolo atunci când trebuie”, a spus Amna, la Fresh by Unica.

Citește și: Amna, mesaj pentru toate femeile: „Vreau să țină capul sus și, acolo unde nu sunt respectate, să închidă telefonul” / Exclusiv

Amna, impresionată de generozitatea lui Ruby

Amna are o poveste înduioșătoare și cu Ruby, care și-a dat hainele de pe ea, la propriu, pentru a o ajuta să filmeze videoclipul piesei „Cealaltă Ea” în 2020, pe timp de pandemie.

„Uite, Ruby. Eram în pandemie, filmam un clip și nu am avut de unde să-mi iau rochii. N-am să uit niciodată. A intrat în dressing, mi-a dat toate hainele ei și-am plecat și-am filmat clipul de la piesa «Cealaltă Ea» cu Dorian. Am filmat clipul datorită ei. Nu știu cine face asta. (…) Sunt niște gesturi pe care n-ai cum să le treci cu vederea”, a mai povestit Amna, pentru Unica.ro.

Citește și: „Era o prăpastie între mine și ai mei.” Amna povestește cum s-a schimbat relația cu părinții ei după ce a devenit mamă / Exclusiv

Andra, gest altruist pentru Amna la un concert

O altă poveste emoționantă o include pe Andra Măruță, care a făcut un gest deosebit pentru Amna când aceasta din urmă se afla la început de drum.

„Uite, Andra. Când eram eu la început de drum, nu aveam bani. Și urcam pe scenă cumva în deschiderea ei. Mult spus în deschiderea ei, eram pe acolo și eu. Și nu aveam bani să merg la coafor și mi-am prins părul cum am crezut eu. Asta este o poveste foarte emoționantă pentru mine. I-a spus-o și lui Andrei Banuță, am povestit-o și la studio.

„Pentru mine Andra este altceva”

Andra m-a chemat la ea în cameră și mi-a spus: «Ce faci cu părul ăla? Unde te duci așa?». «Păi mă duc să…» «Vino încoace!» Și mi-a făcut părul. Tu poți să înțelegi că mie mi-a făcut părul Andra și că eu am intrat pe scenă un om normal, pentru că ea, în bunătatea ei și în sufletul mare pe care îl are, a zis, băi eu nu pot să o las pe femeia asta. Nu știu, nu aveam bani să-mi fac atunci părul. Am trăit și vremuri de-astea la începutul carierei mele. Astea au fost vremurile. Eu n-am să uit niciodată că Andra mi-a făcut părul. Pentru mine Andra este altceva”, a mai povestit Amna, la Fresh by Unica.

Andra a avut un rol important în viețile mai multor artiști din țara noastră, printre care și AMI și Andrei Bănuță. AMI ne-a povestit ce a învățat de la cântăreață cât a fost backing vocalist și asistent manager pentru ea, iar Andrei Bănuță ne-a dezvăluit ce sfat prețios i-a oferit artista din experiența proprie.

Citește și: Amna, dezvăluiri inedite despre fiul ei, David. „Situația mea e una aparte.” De ce nu vrea să ofere și nici să primească sfaturi de parenting / Exclusiv

Amna, invitată la Fresh by Unica

Tot la Fresh by Unica, Amna ne-a vorbit despre cum se împarte între carieră și familie, despre cum își crește fiul, despre călătoria ei de redescoperire a sinelui, dar și despre reinventarea ei constantă ca artist. Urmărește interviul mai jos!

Foto: Instagram/@amnamusic

Imagine: Ada Cheroiu

Montaj: Bogdan Pîrlea

Ultima modificare septembrie 2, 2024 5:42 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale