George Ivașcu, actor în „Clanul”, serialul de la Pro Tv, ne-a făcut câteva dezvăluiri despre filmările sezonul 2!
George Ivașcu, actor în „Clanul”, serialul de la Pro Tv ce se difuzează duminica, de la ora 20.00, ne-a dezvăluit câteva secrete de la filmările celui de-al doilea sezon.
După rolul din „Clanul”, pe George Ivașcu îl strigă oamenii pe stradă „Pelicanul”
Actorul ce-l interpretează pe „Pelicanul” în serial spune că a filmat recent câteva secvențe pe un frig îngrozitor. Mai mult, ne-a relatat și cum s-a pricopsit cu o zgârietură de toată frumusețea la un ochi, în timpul filmărilor.
Ce pot să vă spun, așa în premieră, uitați-vă cu atenție la secvențele astea, le-am filmat pe un frig, acum când mă uitam la ele (la difuzarea primului episod din sezonul doi – n.r.)… îmi era frig. Dar, după cum vedeți, noul sezon are foarte multă tensiune și doar atât pot să vă spun în premieră.
Noi suntem surprinși unde se duce scenariul, adică dacă cineva îmi dădea două variante de unde cred că începe personajul meu, nu puteam să bănuiesc. Este atât de surprinzător încât sunt convins că publicul, telespectatorii vor avea surprize, vor face pariuri și cum am pierdut noi pariurile că am fost surprinși de ce trasee au personajele, sigur o să fiți mult mai surprinși voi. Mai ales că acum v-ați și obișnuit cu felul nostru de a fi, al personajelor.
Da, am răcit, dar atmosfera era atât de caldă, atât de minunată între noi. Si, lăsând gluma la o parte, chiar ajungem să ne înțelegem foarte bine.
Intre noi s-a creat o conexiune, cu toată echipa, chiar și cu cei pe care nu îi vedeți. S-au creat niște relații foarte frumoase, de colegialitate. Indiferent că este vorba de make-up, că este vorba de director de imagine, regizor, noi actorii între noi, este foarte bine totul.
Ați tras multe duble pentru aceste secvențe în frig?
Nu neapărat foarte multe duble pentru că, repet, am ajuns să ne citim. Dar ideea dublelor vine din faptul că, în general, noi tragem întregul, și după aceea încep să decupeze pe planuri mai strânse. Sunt destul de multe duble, dar nu din cauza greșelilor, ci datorită montajului care trebuie să fie cât mai dinamic.
Îmi puteți dezvălui o peripeție de la filmări?
Nu știu… pentru că se întâmplă mai tot timpul dar. Această zgârietură (de lângă ochi – n.r.), la un moment dat – nu pot spune nici personajul, nici episodul – … apare o problemă și mi se pune pistolul la tâmplă. Iar atunci a alunecat puțin partenera de joc și m-am zgâriat.
Vi se întâmplă să vă oprească oamenii pe stradă? Vă strigă „Pelicanul”?
Da, acum când am venit spre exemplu, era un domn la o intersecție care vindea zambile și zice ”Pelicanule, nu iei și de la mine? 5 lei nu-mi dai?”. Si eu zic ”Cu mare drag, dar nu am unde să mă duc cu zambilele”. Iar după m-a întrebat când începe „Clanul”.
Mă strigă „Pelicanul”, evident. Acum cât durează sezonul acesta evident că oamenii încep să facă priză cu anumite personaje… Si identificarea cu personajele respective este o bucurie.
George Ivașcu: „Nu prea am timp de relaxare pentru că am foarte multe lucruri de făcut”
Cum se relaxează Pelicanu’ atunci nu are filmări?
Nu prea am timp de relaxare pentru că am foarte multe lucruri de făcut, tocmai ce am avut o premieră nouă, tocmai ce s-a terminat sesiunea la facultate unde și predau de atâția ani. Atunci când mă relaxez îmi place să călătoresc, când am timp, iar dacă nu, când simt că sunt deosebit de stresat sau am alte probleme, îmi place să mă plimb.
Atunci mă adun cel mai bine și îmi place foarte mult să mă uit la oameni. Pentru mine sursa de inspirație sunt oamenii, pentru că au tot felul de atitudini mai ales atunci când nu sunt priviți, au tristețe, au bucurii, îi vezi. Oamenii sunt o sursă continuă de a cunoaște și de a putea face personaje.