George Buhnici, primul interviu după „scandalul vergeturilor”: „Prima lună n-am ieșit din casă” / Video

.

George Buhnici revine în atenția publică la un an de când a făcut declarații controversate cu privire la aspectul femeilor aflate pe plajă. Acesta a vorbit despre situația în mijlocul căreia s-a aflat și cum l-a afectat „scandalul vergeturilor” din 2022.

Invitat în podcastul lui Mihai Morar, „Fain & Simplu”, Buhnici a povestit cum i s-a schimbat viața după ce a stârnit un val de reacții negative cu afirmațiile sale.

George Buhnici, primul interviu despre cel mai greu an din viața sa

În timpul festivalului Neversea de anul trecut, George Buhnici a făcut câteva declarații controversate care au stârnit un val de indignare în râmndul publicului.

„Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu aș vrea să mi se interpreteze, suntem la festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeți pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală”, a afirmat atunci jurnalistul.

Acum, la mai bine de un an de la eveniment, George Buhnici a vorbit deschis despre cum au decurs în continuare lucrurile pentru el.

„Prima lună n-am ieșit din casă, am ieșit foarte puțin. D-aia am și răspuns atunci greu. Eu efectiv nu mai puteam să mă uit la televizor, nu mai știam ce să fac. Cu toată experiența, nu am știut ce să fac. A pornit așa, ca o avalanșă, toate lucrurile veneau din toate părțile și eu nu știam ce să fac într-un astfel de moment. Am început să-mi creez justificări, să mă gândesc, să investighez, să mă uit, cred că în mintea mea era un cocktail de habar n-am ce”, a mărturisit George Buhnici.

Cum își explică Buhnici afirmațiile

Jurnalistul spune că nu se aștepta ca afirmațiile sale, făcute în miez de noapte, să deranjeze atât de tare și că s-a înțeles cu totul altceva față de ce a vrut el să spună.

„Eu credeam că am situația sub control, pentru mine lucrurile păreau clare, într-un anumit fel. În mintea mea era această prăpastie: „Băi, oamenii ăștia știu cine sunt. Ok, mi-am ales greșit niște cuvinte, dar ați înțeles ce am vrut să zic”, știi? Și am devenit defensiv într-un moment în care nu trebuia să devin defensiv”, a explicat el.

„Trebuia să-mi pun cum mi-a zis cineva, dar mi-a zis mai târziu: „George, câtă cenușă ai, toată”. „Băi, dar eu altceva am vrut să zic”. Zice: „Nu contează ce crezi tu că ai vrut să spui, contează ce a ieșit, încetează să te mai justifici, că nu interesează pe nimeni”. Mi-a luat foarte multă vreme să înțeleg că nu are rost să mă agăț de ce am vrut eu să spun, pentru că degeaba ești bine intenționat, dacă de pe urma acțiunilor tale se creează ceva rău”, a mai spus Buhnici.

Citește și: Mircea Badea, după derapajul lui George Buhnici cu privire la minore: „E noul Cumpănașu!”

Citește și: George Buhnici, reacție după ce a fost amendat cu 20.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Citește și: George Buhnici, o nouă controversă în mediul online: „Bărbații fac muncile cele mai grele!”

Citește și: Noi declarații controversate făcute în trecut de George Buhnici ies la iveală

Cel mai mare regeat al lui George Buhnici, după scandalul vergeturilor

Jurnalistul a dezvăluit și care este cel mai mare regret al său, în urma scandalului în care a fost implicat. Acesta spune că îi pare rău că la mijloc a picat soția sa, Lorena Buhnici, care a primit o mulțime de mesaje pline de ură.

„Cel mai mare regret al meu este că a trebuit să sufere pentru prostia mea, Lorena. Săraca, ea habar n-a avut ce spuneam eu acolo. Ea și-a închis Facebook-ul după chestia aia, pentru că efectiv nu mai făcea față la ură. Ce primeam eu, părea joacă de copii în cpmarație cu mesajele pe care ea le primea”, a afirmat Buhnici în podcastul lui Mihai Morar.

„Și cred că ăla a fost primul moment în care mi-am dat seama că într-adevăr avem o problemă cu misoginsmul în România. Acum, faptul că eu am două fete acasă, una cu o personaliytate mai puternică decât cealaltă, lucrez înconjurat de femei, nu am avut niciodată problema asta, faptul că în mintea mea lucrurile se întâmplă într-un fel, nu înseamnă că în România, lucrurile sunt ok. Faptul că în bula mea femeile sunt tratate normal, nu înseamnă că în România este așa”, a precizat jurnalistul.

George Buhnici, despre pierderile financiare

Întrebat cât la sută din parteneriatele pe care le avea în vara anului trecut mai are în prezent, Buhnici a răspuns sincer: „Mai puțin de un sfert”.

Totuși, acesta a precizat că în prezent are venituri mult mai mari din online, unde abonații plătesc pentru a avea acces la conținutul său.

„Dar aș vrea să cred că e o binecuvântare. Pentru că ne-a forțat să ne întoarcem la comunitate, acolo unde este cel mai greu să construiești și nouă ni s-au dublat încasările din donațiile membrilor între timp”, a afirmat George Buhnici.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu George Buhnici

Sursă foto: Captură video, Facebook

Ultima modificare septembrie 22, 2023 5:18 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale