George Buhnici, amenințat cu moartea: „M-am dus și am depus o plângere”. De la ce a pornit conflictul

.

George Buhnici a fost înjurat și amenințat cu moartea, în urma unui incident în trafic. Deși la momentul respectiv părea că nu s-a întâmplat nimic grav, repercusiunile au fost mult mai mari decât s-ar fi așteptat acesta.

George Buhnici, amenințat cu moartea

George Buhnici a avut parte de un incident banal în trafic, când a claxonat un bărbat care stătea pe loc. Cei doi au mers atunci mai departe, fără să schimbe o vorbă, însă șoferul nu a trecut peste „supărarea” cauzată de influencer. Astfel, după o perioadă, acesta a văzut pe TikTok cum urmăritorii celuilalt participant la trafic erau îndemnați să îi adreseze injurii lui Buhnici.

„A fost pur și simplu o intersecție în trafic între doi șoferi, eu am claxonat un alt șofer care mi se părea că stă pe loc. S-a pus în mișcare șoferul respectiv, ne-am văzut fiecare de drum, doar că după aceea am văzut pe TikTok încurajare către followerii dânsului să se ducă la, ad litteram ceva de genul: „mergeți la Buhnici să îi dați multă &^*( „. Unii oameni au luat în serios chestia asta”, a povestit George Buhnici pentru Spynews.

Mai mult, influencerul a primit și amenințări cu moartea, astfel că a decis să facă o plângere la poliție, temându-se pentru siguranța lui.

„Unii oameni au venit și mi-au dat comentarii negative, însă asta se mai întâmplă pe internet, numai că o persoană a luat în serios și m-a sunat, s-a prezentat ca fiind domnul respectiv, eu acum nu știu dacă el era sau nu, dar care mi-a spus: „sunt cutare, vrei să te omor?”, și a închis. Acum putem să o trecem, dacă vreți, la umor, sau farsă, sau la orice, chestia e că atunci când ameninți cu moartea nu mai e de glumă. Avem prevedere în Codul Penal pentru instigare și o avem în Codul Penal pentru că este o chestie periculoasă, pentru că nu ai de unde să știi cu cine stai de vorbă, dacă omul ăla face o farsă sau vorbește serios, tocmai de aceea nu se acceptă genul acesta de farse în societate și în sistemul de justiție. Nu glumim cu amenințările de genul acesta”, a explicat el.

Citește și: Adina Asăvoaiei a plecat din România. „Păpușa de la Glina” și-a luat prin surprindere fanii: „Am fugit”

Citește și: Andreea Bălan, adevărul despre ce a condus la eşecul în relaţia cu Keo şi mariajul cu George Burcea: „Am văzut că trăiesc cu invidie”

Influencerul a depus plângere la Poliție

George Buhnici a decis să nu treacă cu vederea amenințările primite așa că a mers la Poliție pentru a depune plângere.

„Deși am mai primit comentarii negative, pe care le-am ignorat de cele mai multe ori, de data aceasta m-am dus și am depus o plângere. (…) Conflict în trafic e mult spus. Mai sunt momente de neatenție, când ne claxonăm unii pe alții, când staționăm prea mult. Eu asta nu o trec la conflict. Nici măcar nu s-au deschis geamurile. Noi nu am interacționat. Nu am vorbit unul cu altul, nu s-a ajuns la jigniri, șicane. Au fost vreo două, trei claxoane, trebuie să recunosc, pentru că mie mi s-a părut că șoferul nu era atent. Nu vedeam în mașină, și mașina stând pe loc, mie mi se părea că ori nu e atent, ori ceva se întâmplă, și se făcuse deja coloană pe străduța aia. Nu era cu semafor, trebuia să intri pe chestia cu fermoar. Mie mi s-a părut că staționează cam mult, am dat claxon, în cele din urmă omul s-a mișcat, dar s-a mișcat după vreo două, trei claxoane, trebuie să recunosc. (…) Utilizarea claxonului de către mine e în limite, dar nu e o chestie pe care mi-o doresc. Niciunul dintre noi nu se bucură când e claxonat. (…) Una este o neînțelegere în trafic, alta este un conflict în trafic, alta este violență în trafic, alta este o instigare pe internet prin care trimitem niște oameni să îi dea nu știu ce altcuiva”, a explicat el.

Citește și: Andrew Tate, în centrul unor noi acuzații grave, după ce a amenințat o femeie cu pistolul. „Vei face ce spun eu sau va fi iadul pe pământ!”

Citește și: Meme Stoica, mărturisiri dureroase despre lupta fiicei sale cu cancerul. „S-a îmbolnăvit că am fost arestat! Mă rugam la Dumnezeu să mă ia!”

George Buhnici, despre viața ca persoană publică

George Buhnici a precizat că a fost chemat de polițiști să depună plângere, după ce a sunat la numărul de urgență 112 pentru a anunța că a primit amenințări cu moartea.

Polițiștii m-au chemat să depun plângere, că eu după ce am primit amenințarea am sunat la 112 și cei din dispecerat m-au pus în legătură cu un polițist. Am fost sunat de la poliție și mi s-a spus că pentru amenințări se depune plângere și m-au chemat a doua zi. Am fost chemai la poliție după ce am sunat la 112, după acea amenințare”, a mai spus influencerul.

Pe de altă parte, George Buhnici spune că nu își dorește să intre în vreun conflict, deși a primit de nenumărate ori comentarii negative sau critici.

„Nu am nicio dorință de a porni un conflict cu nimeni. Pe parcursul anilor, și mi se întâmplă constant, atunci când ești expus, când ești la vedere, se întâmplă ca oamenii să își creeze anumite opinii în legătură cu tine, este inevitabil. Când suntem expuși, când lucrăm la vedere, asta se întâmplă. Există niște limite: accept critica, accept inclusiv trolii. Sunt o grămadă de oameni necunoscuți care îmi spun o mulțime de lucruri pe internet și este inevitabil. Ajungi la atât de mulți oameni, atât de mulți urmăritori, atât de multe vizualizări, ajungi și la oameni care nu te simpatizează, și e normal lucrul ăsta”, a mai spus Buhnici.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu George Buhnici

Sursă foto: Facebook, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Ultima modificare aprilie 11, 2025 3:10 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale