Actorul australian Geoffrey Rush se află într-o stare deplorabilă și suferă de dificultăți emoționale și sociale, acesta refuzând să iasă din casă sau să se hrănească. Reacțiile sale vin ca urmare a acuzațiilor de comportament inadecvat ce i-au fost aduse.
„Geoffrey Rush suferă de dificultăţi emoţionale şi sociale“ din cauza articolelor publicate de Daily Telegraph în 2017, în care se afirmă că actorul ar fi avut un comportament neadecvat faţă de o colegă în timpul producţiei „Regele Lear“ din 2015, relatează The Guardian.
Conform echipei actorului, acesta nu a fost contactat pentru a i se solicita un punct de vedere cu privire la acuzațiile ce i-au fost aduse, iar victima nu a dorit să își dezvăluie identitatea.
De asemenea, avocatul lui Rush susține că actorul refuză să-şi părăsească locuinţa şi nu mai poate mânca, aflându-se într-o stare deplorabilă, motiv pentru care echipa acestuia a acţionat în instanţă atât ziarul, cât şi pe autorul articolelor, acuzându-i de defăimare.
„Geoffrey Rush a fost profund afectat de cele scrise. Mănâncă foarte puţin, a dezvoltat tulburări de somn şi stări de anxietate în public“, se arată în documentele depuse în instanţă de avocatul lui Rush.
Totodată, acesta susține că actorul crede că reputația sa în industrie a fost distrusă în mod iremediabil.
„În comunitatea de divertisment s-au spus minciuni şi s-au lansat false acuzaţii la adresa mea prin titluri bombastice puse pe primele pagini. Aceste lucruri mi-au atins grav reputaţia şi au provocat suferinţă soţiei mele, fiicei şi fiului, precum şi familiei mele extinse şi colegilor din industria filmului, televiziunii şi teatrului. Această situaţie este intolerabilă şi trebuie să-mi caut dreptatea în instanţă”, a declarat Geoffrey Rush.
Geoffrey Rush este unul dintre cei 23 de artişti care au câştigat „Tripla Coroană a Actoriei“ – un Oscar, un Emmy şi un Tonny. De asemenea, el este primul actor care a câştigat un Oscar, un premiu BAFTA, un Glob de Aur, premiul Critics Choice şi premiul Screen Actors Guild pentru rolul din „Shine“.