Fiica Andreei Bănică, Sofia, s-a transformat într-o domnișoară în toată regula. A împlinit 14 ani și a terminat clasa a 8-a. Și, așa cum se obișnuiește, adolescenta a mers la banchet, unde și-a luat la revedere de la școala generală și de la colegi.
Sofia și-a ales cea mai frumoasă ținută, accesorii pe măsură și a plecat la petrecerea de final, unde s-a distrat alături de cei care i-au fost colegi timp de 8 ani.
Geanta cu care fiica Andreei Bănică a atras privirile la banchet
Cu o mamă elegantă ca Andreea Bănică, nu se putea ca Sofia să fie altfel. Adolescenta a moștenit nu doar frumusețea mamei sale, ci și stilul și bunul gust.
Astfel că nu este de mirare că Sofia a ales să se îmbrace la banchet într-o rochie mini, roz, mătăsoasă, cu un corset, volane și două funde mari pe umeri. Adolescenta și-a accesorizat ținuta cu o pereche de pantofi albi cu platformă și toc și o geantă în aceeași nuanță ca rochia.
Deși a arătat spectaculos, geanta fiicei Andreei Bănică a fost cea care a atras toate privirile la petrecere. Creată de Jacquemus, acest accesoriu costă 720 euro (aproximativ 3570 lei).
Andreea Bănică își iubește foarte mult copiii și ar face orice pentru ei. Artista a muncit din greu timp de 25 de ani pentru a-și face un nume în industria muzicală și pentru a le putea oferi ce este mai bun Sofiei și lui Noah. Așadar, cântăreața nu s-a dat în lături de la nimic atunci când a venit vorba să îi ofere fiicei sale tot ce este mai bun și mai frumos la primul ei banchet.
Andreea, care a făcut parte din trupa Blondie, una dintre primele de fete ale anilor 1990-2000 ce au cunoscut succesul, a fost întotdeauna apreciată nu doar pentru vocea sa, ci și pentru aspectul ei. Ajunsă la vârsta de 44 ani, artista este un exemplu pentru fiica sa, care se pare că îi calcă pe urme atunci când vine vorba de stil.
Sofia, comparată cu Thalia de internauți
De 1 iunie, Andreea Bănică a postat pe rețelele de socializare un mesaj de „la mulți ani” pentru toți copiii și a povestit și cum a fost la banchetul Sofiei, care a avut loc pe 31 mai.
„La mulți ani copii frumoși și buni! Ce doresc pentru copiii mei doresc tuturor copiilor. Aseară @iamsofiamariab a avut banchetul de final al clasei a 8-a! Emoții, bucurie, lacrimi și o distracție pe cinste. Prin asta a trecut Sofia ieri! Nu am avut timp să postez din cauza timpului scurt care m-a presat pentru că a trebuit să mă împart în multe locuri, însă am reușit să îi fac câteva poze înainte să plecăm spre distracție. Și pentru că mi-ați scris că vreți să vedeți rochița Sofiei, iată pozele”, a scris artista pe rețelele de socializare, unde a postat imaginile cu Sofia, înainte de a pleca spre banchet.
Citește și: Cum arată casa în care a locuit Andreea Bănică și familia ei: „Ne leagă atâtea amintiri frumoase”
Internauții au lăudat-o pe fiica Andreei Bănică pentru frumusețea ei și chiar au comparat-o cu două actrițe cunoscute: Thalia și Lily Collins în serialul Emily in Paris.
„Doamne cât este de frumoasă și ce bine seamănă cu Thalia”, „Am crezut că mă uit la pozele cu Thalia… până am văzut că e contul tău”, „Am crezut că e Emily in Paris”, au scris o parte din internauți pe Instagram.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Sofia, fiica Andreei Bănică
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare iunie 5, 2023 3:00 pm