Geanina Ilieș s-a lansat în showbizul autohton în 2007, după ce a câștigat concursul de frumusețe “Miss Fotomodel România”. La momentul respectiv, Geanina avea un băiețel în vârstă de opt luni, pe nume Patrick Alexandru. A urmat colaborarea cu Pro TV, unde a fost prezentatoare de știri, iar mai apoi și concurentă în emisiunile “Ferma” și “Gospodar fără pereche”. În 2021, ea a prezentat emisiunea “Hai să fim super”, la Pro TV Plus, unde a avut ca invitați nume grele din sportul românesc. Geanina Ilieș a cochetat și cu actoria, jucând în serialul ”Cu un pas înainte”, precum și în filmele ”Summer Holiday”, "Hellhounds” sau ”Contra timp 2”.