Geanina Ilieș, despre divorț: „Voiam o familie pentru că asta văzusem în familia mea”

.

Devenită mamă pentru prima oară la doar 21 de ani, prezentatoarea de televiziune Geanina Ilieș mărturisea în urmă cu ceva timp că se gândește serios să-și mărească familia.

Pe fiul ei Patrick (13 ani) Geanina l-a crescut singură după despărțirea de tatăl lui. Potrivit ei, acest lucru a maturizat-o.

Geanina Ilieș, despre divorț: „Voiam o familie pentru că asta văzusem în familia mea”

„A fost dificil pentru mine pentru că eram foarte mică. Nu credeam că o să ajung să fac chestia asta.

Dar nu știu cum și nu pot să înțeleg de unde am avut puterea să anticipez ceea ce urma să fie și mi-am dat seama în timp că toată durerea mea de atunci a fost un bine pentru mine și pentru familia mea, pentru copilul meu.

Familia mea, mama, tata, frații, au fost alături de mine. Nu am simțit singurătatea, greul. Nu a fost un abandon pentru că a fost decizia mea.

Dar, văzând în familia mea unitatea, eu m-am căsătorit mai devreme, voiam o familie pentru că asta văzusem în familia mea și asta nu a fost o decizie tocmai bună la momentul ăla.

A fost bună dintr-un anumit punct de vedere, pentru că astăzi îl am pe Patrick care este cel mai bun lucru pe care l-am făcut.

Dar fiecare moment de genul ăsta este o experiență pentru noi și consider că astăzi sunt o femeie destul de matură să iau decizii foarte bune pentru mine și pentru copilul meu.

A fost greu, recunosc, dar iată că toate trec”, a declarat Geanina Ilieș, în cadrul emisiunii Vorbește Lumea.

Își dorește să devină mamă din nou

„După divorț, am avut o relație. Și acum sunt într-o relație, de 7 ani și jumătate, sunt foarte fericită.

Nu am discutat despre asta pentru că nu consider că trebuie să fac așa ceva. Sunt mult mai liniștită așa. Iubesc și sunt iubită.

Dacă e să se întâmple ceva, nu am să țin ascuns. Am mai spus că-mi doresc mulți copii.

Cu siguranță o să vină, pentru că îmi doresc. Și Patrick își dorește frați”, a mai spus Geanina, în urmă cu ceva timp, pentru Libertatea.

Foto: Instagram

Citește și:

Selly, luat peste picior de profesori după ce a anunțat că va vorbi cu ministrul Educației

Loredana Groza, luată în vizor de Iulia Albu: „A pozat în lenjerie în poieniță. Așa ceva poartă soacră-mea!”

Ellie White, noi detalii despre starea de sănătate după infectarea cu COVID-19

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton