Geanina, blonda timidă de la Insula Iubirii sezonul 5, s-a schimbat total după emisiune. Iubita lui Costas e de nerecunoscut după ce a trecut printr-o serie de operații estetice și și-a schimbat inclusiv culoarea părului.
Geanina (20 de ani) și Costas (28 de ani) erau împreună de aproximativ doi ani în momentul în care au ajuns la Insula Iubirii. Sigură pe relația ei, tânăra a mărturisit, la începutul show-ului, că nu are nicio îndoială că se va întoarce acasă tot cu partenerul ei. „Femeia care ar putea să mi-l ia ar trebui să fie puternică, deșteaptă, pentru că așa m-a făcut pe mine să fiu, asta își dorește”, mărturisea Geanina la începutul emisiunii, cunoscând dorințele partenerului său. „Ce poate să aibă o ispită? Atâta timp cât am acasă ce îmi trebuie, pentru ce să risc?”, susținea Costas înainte să ajungă în Thailanda.
De atunci și până acum lucrurile s-au mai schimbat, iar fanii emisiunii știu deja că atât Geanina, cât și Costas și-au făcut noi parteneri la Insula Iubirii. Dacă Costas s-a îndrăgostit de ispita Nicoleta, Geanina a fost cucerită de Andi, ispita supremă de pe insula fetelor.
Mai mult decât atât, Geanina a scos la iveală și faptul că – prin intermediul unei ilegalități – ea l-a ajutat în trecut pe Costas să facă rost de o importantă sumă de bani, cu ajutorul căreia împreună și-au luat o mașină. Mai exact, fiind angajată în trecut la o casă de pariuri, i-ar fi comunicat iubitului ei niște date importante, pentru a-i asigura câștigul.
În ciuda despărțirii lor de la Insula Iubirii, Geanina și Costas se pare că s-au împăcat după emisiune și, mai mult, s-ar fi și căsătorit. Cu toate că nu există nicio informație oficială în acest sens, cei doi neavând voie să comunice asta oricum, până la finalul emisiunii, Geanina a publicat pe contul ei de Instagram mai multe fotografii în care se poate vedea că poartă pe deget atât un inel de logodnă, cât și o verighetă.
Asta nu i-a surprins însă pe fanii show-ului, pentru că Geanina și Costas nu sunt primul cuplu care se desparte în cadrul emisiunii și apoi fac nunta, însă look-ul tinerei a dat naștere multor discuții.
Când a venit pe insulă, Geanina era brunetă, tunsă scurt. Pentru emisiune, ea a acceptat să treacă printr-o schimbare de look, astfel încât toți cei care au urmărit-o la televizor au văzut-o blondă. Însă după încheierea show-ului, Geanina s-a transformat total – grație operațiilor estetice – iar acum este de nerecunoscut.
Cu buze mari, cu sâni mult mai mari, cu extensii de păr și din nou brunetă, Geanina pare o altă persoană față de cea pe care am văzut-o cu toții la televizor. Intră în galeria foto de mai sus și vezi cum arată acum tânăra!
Ultima modificare iulie 23, 2019 2:15 pm