Cristi Iacob și soția sa, Gabriela, și-au început dragostea în urmă cu 17 ani, iar de 14 ani sunt căsătoriți. Și-au venit întotdeauna în ajutor și nu au lăsat obstacolele să le strice relația. Acum intră în competiția Power Couple România – La bine și la greu, care va începe pe 5 februarie, la Antena1.
Concursul prezentat de Dani Oțil aliniază la start 9 cupluri de vedete pregătite să treacă prin situații limită și probe spectaculoase pentru a obține titlul de primul Power Couple din România, dar și premiul cel mare, care poate ajunge până la 50.000 de euro.
Gabriela și Cristi Iacob, despre Power Couple: ”Eu nu aș fi mers într-o emisiune altfel decât așa – alături de el”
Gabriela și Cristi Iacob au trăit pentru prima dată experiența unui reality show împreună și nu au regrete, poate și pentru că după acest episod s-au descoperit cu alți ochi. Ei au dat detalii despre povestea pe care o trăiesc și care nu a fost scutită de peripeții de-a lungul timpului.
”Eu nu aș fi mers într-o emisiune altfel decât așa – alături de el”, a mărturisit Gabriela, la Neatza cu Răzvan și Dani. ”Iar pentru mine, cel mai greu în acest concurs a fost faptul că am participat împreună cu ea”, a adăugat Cristi Iacob.
De ce a dat Cristi Iacob de la Power Couple declarație înainte de nuntă
O întâmplare nostimă au trăit și înainte să își oficializeze relația, asta pentru că aveau același nume de familie. ”Am dat o declarație la primărie cum că nu suntem rude de gradul întâi”, a mai declarat Cristi Iacob, la Antena 1.
Gabriela și Cristi Iacob s-au cunoscut la spectacolul în care jucau împreună la teatrul din Constanța, ”Îmblânzirea Scorpiei” de William Shakespeare, îndrăgostindu-se la prima vedere. Iar nunta, care a urmat după aproape trei ani, a fost organizată într-un peisaj idilic, după ideea creatoarei de modă Doina Levintza, mirii purtând costume de haiduc și naiadă.
Gabriela și Cristi Iacob, despre cum au rezistat 17 ani împreună
Aproape 17 ani mai târziu, Gabriela și Cristi Iacob spun că pilonii relației lor sunt sinceritatea, loialitatea, umorul, credința si faptul că împart aceeași profesie. Dar recunosc că și discuțiile în contradictoriu fac parte din viața lor de cuplu.
”La noi merge treaba cu certuri. Ne certăm, de obicei, din fleacuri. Iese cu scântei, fiindcă suntem colerici amândoi, apoi ne dăm seama că ne-am certat dintr-o prostie și ne trece imediat”, dezvăluie Cristi Iacob.
”Nu ne-am temut de niciun cuplu din această competiție”
Cei doi admit că au intrat în acest concurs fără temeri și cu sufletul deschis.
”Nu ne-am temut de niciun cuplu din această competiție, pentru că suntem foarte diferiți. Fiecare pereche reprezintă o altă tipologie de cuplu”, a spus Cristi Iacob. ”La Power Couple ne-am dorit să arătăm că putem trece cu iubire peste orice obstacol”, a adăugat el.
Alături de ei, în competiția care redefinește relația de cuplu participă Oana Matache și iubitul ei, Radu Siffredi, Tudor Ionescu, solistul Fly Project, și soția lui, Ana, Chef Roxana Blenche și soțul ei, Cătălin, Daiana Anghel, consultant beauty, și soțul ei, Chef Sorin Gonțea, Emi (Noaptea Târziu) și soția lui, Mădălina, Lino Golden și logodnica lui, Delia, CRBL și soția lui, Elena, soții Eliza și Cosmin Natanticu.