Gabriela Firea este astăzi primarul general al Capitalei, este căsătorită, are doi băieți și se bucură de o viață luxoasă, însă nu a fost dintotdeauna la fel de privilegiată.
Gabriela Firea, în vârstă de 45 de ani, a povestit că în adolescență a suferit enorm din cauza lipsurilor materiale, dar și după ce a fost părăsită de iubitul său pe motiv că era săracă: „Cele mai dureroase momente le-am trăit în copilărie și adolescență. Provenind dintr-o familie mai mult decât modestă și neavând foarte multe din cele necesare la școală, a trebuit să mă confrunt cu răutățile celorlalți copii – copiii sînt uneori de o cruzime înspăimîntătoare – care observau și că n-am pachețel cu mâncare, și că sunt încălțată în pantofi vechi de trei ani, de la sora mai mare, și hăinuțele sărăcăcioase și multe altele de care ei râdeau. Iar eu mă simțeam umilită. Dar ce puteam face? Mama era vânzatoare și tata muncitor necalificat, pe șantier. Stăteam șase inși într-un apartament cu două camere. Tata bea foarte mult și ne bătea și pe noi, copiii, și pe mama. Până la urmă am hotărât să-l părăsim. Chiar îmi revendic meritul că eu am convins-o pe mama să divorțeze. Aveam 14 ani. L-am lăsat singur în apartament și am plecat cu toții. Ne-am mutat tot la două camere, dar într-un apartament complet gol, pentru că lucrurile rămăseseră la tata. Am luat-o de la zero. A fost îngrozitor de greu, dar măcar știam că putem dormi liniștiți, fără spaima de răcnete și bătaie. – a povestit Gabriela Firea într-un interviu acordat pentru Tango. Marea Dragoste.
Gabriela Firea a trăit într-o sărăcie lucie în copilărie și adolescență, însă nu îi este rușine să recunoască acest lucru, ba chiar se mândrește și susține că dacă nu ar fi trecut prin așa experiențe grele și dureroase nu ar fi fost omul care este astăzi: „Nici în adolescentă n-am fost scutită de umilințe. Am iubit și eu, ca orice fată, așa cum se iubește la vârsta asta. Prin clasa a zecea aveam un prieten de care eram îndrăgostită și care zicea, la rândul lui, că și el e îndrăgostit de mine. Până într-o zi, când mi-a spus că nu mai putem fi prieteni, pentru că părinții lui nu-i mai dau voie. Motivul era diferența de condiție socială. El făcea parte dintr-o familie înstărită. Cu alte cuvinte, m-a părăsit pentru că eram săracă. Și eram doar niște copii de 16 ani, amândoi… Dar toate acestea, așa cum am spus, au făcut din mine ceea ce sunt acum. Căci pe mine frustrările și umilințele mă deprimă pe termen scurt, dar mă motivează pe termen lung”, – a continuat Gabriela Firea.
Gabriela Firea a fost căsătorită cu Răsvan Firea timp de 17 ani, până în 2010 când acesta a decedat în urma unui accident vascular. Împreună au un băiat, pe nume Tudor Firea, în vârstă de 23 de ani. Acesta, la rândul său are un frate vitreg, pe Răzvan Firea, un excentric designer vestimentar.
Răzvan Firea, 28 de ani, provine din prima căsătorie a lui Răsvan Firea cu Carmen, unul dintre cele mai bine cotate fotomodele ale anilor 80. Între Răzvan și Gabriela a existat dintotdeauna o relație încordată, fiul său vitreg declarând în nenumărate rânduri că nu o suportă pe fosta soție a tatălui său, cu atât mai mult cu cât aceasta, la doar 8 luni de la decesul tatălui său, s-a recăsătorit cu primarul localității Voluntari, Florentin Pandele, cu care are doi baieti, pe David Petru si pe Zian.
Citește și – De ce s-a certat Gabriela Firea cu fiul ei vitreg, Răzvan Firea
Citește și – Iată regimul cu care Gabriela Firea a scăpat de peste 20 de kilograme în 3 luni!
Sursă foto: Facebook, Libertatea
Ultima modificare mai 15, 2020 4:50 pm