Gabriela Cristea revine în atenția publicului cu un nou show!
Începând din 29 martie, de luni până vineri, de la ora 19:00, telespectatorii Antena Stars vor putea urmări cea mai nouă producţie a staţiei – Mireasa: Urzeala soacrelor, o extensie a reality show-ului Mireasa, de la Antena 1. În premieră în cadrul acestui format, telespectatorii vor putea avea ocazia să îi cunoască pe susţinătorii participantelor în casa Mireasa. Astfel, pentru prima oară, mamele băieţilor din casă vor putea să îşi cunoască mult mai bine viitoarele nore, prin intermediul opiniilor împărtăşite de susţinători.
„Sunt tare fericită să fac parte din acest proiect, mă simt onorată de faptul că am fost cooptată în această echipă şi că odată cu lansarea Mireasa – Urzeala soacrelor, telespectatorii vor avea ocazia să cunoască în premieră şi soacrele mici, dar şi alţi susţinători ai concurentelor Mireasa, iar aceştia, la rândul lor, le vor putea ajuta pe concurente în momente-cheie din competiţie”, a declarat Gabriela Cristea, care a mai completat: „O să îmi fie puţin dificil, pentru că o să am serile ocupate, timp pe care îl valorificam la maximum împreună cu familia mea, dar am să recuperez weekendurile.
Îi invit cu mare drag pe telespectatori ca începând din 29 martie, de la ora 19:00, să fie alături de noi, în direct din studioul Mireasa: Urzeala soacrelor, de la Antena Stars şi dacă au ceva de comunicat, să o facă, pentru că noi suntem deschişi să îi ascultăm pe toţi cei care au o poveste de spus vis-a-vis de ce se întâmpă în casa Mireasa!”.
Citește și – Fiul cel mare al Mirelei Vaida a văzut imaginile cu agresiunea din platoul „Acces Direct”
Citește și – Gina Pistol a publicat prima imagine cu fiica ei și a lui Smiley
Citește și – Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu și-au amânat nunta
Citește și – Marina Almășan a avut COVID-19: „Un virus care m-a atacat mișelește”
În fiecare seară, de la ora 19:00, la Antena Stars, Gabriela Cristea va dezbate alături de invitaţii săi cele mai importante subiecte din casa Mireasa, răspunzând totodată întrebărilor celor de acasă.
Emisiunea Mireasa: Urzeala soacrelor aduce în faţa publicului spectator poveşti de dragoste încheiate dramatic, iubiri ascunse sau neasumate, dar şi situaţii uneori contradictorii, create de susţinător, oferindu-le astfel tuturor posibilitatea unui nou început în viaţa de cuplu.
Ultima modificare martie 23, 2021 4:25 pm