Gabriela Cristea (46 de ani) și Marcel Toader (n. 1963 – d. 2019) au fost căsătoriți din 2008 până în 2013. Fostul jucător de rugby s-a stins din viață în luna august a anului 2019, în urma unui stop cardiac.
Gabriela Cristea duce o nouă luptă cu firma lui Marcel Toader, la doi ani de la decesul omului de afaceri
După aproape doi ani de la decesul acestuia, Gabriela Cristea a fost chemată să predea cheile și actele automobilului ei marca Volvo, înregistrat pe numele firmei lui Marcel Toader.
Societatea este în acest moment în insolvență, iar lichidatorul judiciar i-a deschis o acțiune civilă prezentatoarei TV prin care este somată să predea autoturismul pe care-l are în folosință.
În cazul în care nu există posibilitatea predării mașinii, Gabriela va trebui să achite contravaloarea ei: 42.500 de euro. Aceasta este suma care apare pe factura mașinii, la data la care aceasta a fost achiziționată, adică în anul 2009. De asemenea, Gabrielei Cristea i se cer și cheltuieli de judecată, informează WOWbiz.
Primul termen al procesului dintre Gabriela Cristea și firma lui Marcel Toader (reprezentată prin lichidatorul judiciar) a avut loc la sfârșitul lunii martie, moment în care Judecătoria Sectorului 2 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, din pricina sumei mari puse în joc.
Gabriela Cristea nu s-a prezentat la proces și nici nu a depus întâmpinare. Pe de altă parte, Gabriela Cristea s-a judecat mai mulți ani la rând cu firma fostului ei soț, pe care l-a acuzat că i-a scos din conturi, fără acordul ei, în jur de 400.000 de euro, pe care i-a mutat în contul societății sale.
Citește și:
Fiul lui Marcel Toader, declarații emoționante în ziua în care tatăl lui ar fi împlinit 58 de ani
Motivul din cauza căruia Gabriela Cristea a făcut atac de panică: „Habar n-aveam ce mi se întâmplă”
Gabriela Cristea, despre al treilea copil: „Dacă aș fi avut măcar cu 5 ani mai puțin”
Deși spunea că are dovezi în acest sens, Gabriela nu și-a putut recupera banii pentru că societatea și-a declarat insolvența, iar procesul a fost suspendat. Marcel Toader s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani.
„Nu am mai ținut legătura cu el și nici cu familia lui. Îmi pare rău. Dar sigur nu e o glumă? Chiar nu știu nimic. Condoleanțe familiei, altceva ce pot să spun!? Eu am familia mea, nu mai aveam nimic de împărțit cu el… Nu o să merg la înmormântare”, a declarat Gabriela, după deces.
Gabriela și soțul ei, artistul Tavi Clonda (40 de ani), și-au oficializat relația în anul 2015 și au împreună două fiice, Iris Thea Selena (2 an) și Victoria Bella Margot (3 ani). În prezent, Gabriela moderează emisiunea Mireasa, urzeala soacrelor, difuzată de Antena Stars.
Marcel Toader a fost căsătorit și a divorțat de 6 ori. Pe Raluca, prima lui soție, a cunoscut-o în Franța și alături de ea a devenit tatăl lui Maximilian (24 de ani), unicul lui fiu.
A mai fost căsătorit cu fosta jucătoare de tenis Cătălina Cristea, cântăreața Anamaria Ferenţ, interpreta de muzică populară Maria Constantin și Diana Ghenu, fiica primarului din comuna Berceni, Ilfov.
Foto: Libertatea.ro