Gabi Luncă e internată la ATI cu Covid-19. Cum se simte artista de 81 de ani, cu o poveste de viață impresionantă

.

Gabi Luncă a fost internată la ATI, ca urmare a infecției cu noul coronavirus, anunță SpyNews. ro

Celebra cântăreață de muzică populară și lăutărească a fost diagnosticată cu Covid-19 și a ajuns la ATI, la Spitalul Județean Ilfov, din cauza vârstei înaintate și a altor probleme de sănătate.

În ciuda celor 81 de ani și a comorbidităților, starea de sănătate a lui Gabi Luncă ar fi una bună, stabilă. Artista se pare că are totuși nevoie de ajutor pentru a putea respira fără dificultate.

Gabi Luncă – o viață strălucitoare pe scenă, multă durere în viața personală

Artista a avut de-a lungul vieții mai multe probleme de sănătate grave, reușind să lupte, printre altele, cu un cancer la sân. ”Când Dumnezeu vindecă, omul nu mai are nicio putere. În trecut am fost bolnavă… Cred că Dumnezeu a fost mâna şi El m-a vindecat. Sigur că suntem oameni cu slăbiciuni, dar eu rămân pe credinţă”, spunea, în cadrul unui interviu acordat în urmă cu un an, Gabi Luncă, conform Wowbiz.ro

Gabi Luncă are patru copii – toți cu nume biblice – Emanuel, Estera, Sara, Rebecca. Cântăreața a mai avut o fiică însă, dar copila a murit la două luni de la naștere.

Citește și – Cum se descurcă Smiley și Gina Pistol în postura de proaspeți părinți

Citește și – Meghan Markle ar avea în plan să candideze la președinția SUA în 2024

Citește și – Alexandru Rafila: „Vaccinul de la AstraZeneca este bun și sigur”

Citește și – Ce spune Oana Roman despre o nouă relație după divorțul de Marius Elisei

O viață între blestem și credință

Gabi Luncă a declarat în nenumărate interviuri, în trecut, că ar fi fost blestemată în tinerețe, de aici toate problemele ei. ”La 23 de ani, m-am îmbolnăvit deodată foarte rău. Mi se învineţiseră unghiile iar pe faţă parcă eram opărită. Aveam o formă de fluture pe faţă. Mi se înmuiaseră muşchii de la picioare. Nu puteam să mai merg. Din zi în zi îmi era tot mai rău. Fusesem la spital, dar am ieşit la fel de bolnavă. M-au văzut nişte femei de la Târgovişte şi s-au speriat de mine. Mi-au spus că la mine nu e lucru curat şi că mi-a făcut cineva farmece, că mi-au dat argint viu şi mi-au spus că pot să şi mor… Femeile mi-au spus să merg la Baba Lina… care îmi descântă şi-mi dă afară argintul viu. Dacă nu te duci să ţi-l dea afară, e de rău cu tine, că vrea să-ţi ia viaţa această tânără. Mi-a spus şi cum arată…. Mi-a spus că eu am să fiu foarte mare, sus de tot şi cu numele şi cu situaţie materială. Baba mi-a zis să beau mercurul de la ea, pentru că este curat şi-l dă afară pe cel rău. Sigur că l-am băut. Însă nu mi-a făcut bine, cum mă aşteptam. Când am ajuns acasă, sora mea m-a dus la doctor şi mi-a făcut tratament… Mi se învineţiseră picioarele…”, spunea ea, într-un interviu pentru Libertatea.

După ce primul copil i-a murit, artista a decis să se pocăiască. ”Dacă îmi dai un băiat am să mă pocăiesc… Era a doua oară când îi promiteam lui Dumnezeu că am să mă pocăiesc, fără să ştie nimeni de rugăciunea mea”. Ulterior a avut 4 copii și, împreună cu soțul ei, au devenit penticostali.

Gabi Luncă nu mai cântă muzică de petrecere din 1992

În 1992, artista și soțul ei, Ion Onoriu, au lansat primul album de muzică lăutărească-religioasă, iar de atunci nu a mai cântat deloc muzică de petrecere.

Singurele apariții pe scenă ale lui Gabi Luncă, în ultimii 28 de ani, au fost exclusiv la slujbele Bisericii Penticostale din București.

Alături de Romica Puceanu și alți câțiva artiști mari, Gabi Luncă aparține generației „clasice” a muzicii lăutărești urbane, de mahala, fiind numită de-a lungul timpului, de critici și de fani, marea doamnă a muzicii lăutărești”.

Foto – Libertatea

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale