Fiul artiștilor Viorica și Ioniță de la Clejani, Fulgy (23 de ani), a fost luna trecută surprins de către autorități în timp ce conducea sub influența unor substanțe interzise.
Ulterior, tânărul ar fi fost internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” din București. Totuși, Fulgy susține că, de fapt, a stat acasă și a meditat, că și-a pus gândurile și viața în ordine.
În seara dinainte să-și ia la revedere de la fani, tânărul spunea în mediul online: „Ajutor, poliția, vă rog salvați-mă pentru că stau cu un psihopat și cu o psihopată. (…) Ajutor, sunt obligat să iau pastile și să adorm”.
Fulgy, mesaj controversat în mediul online. Și-a luat la revedere de la fani
„Dragii mei, acesta este ultimul meu story. Mâine plec într-o vacanță. Anulez tot ce am pus cu emisiunea și cu tot. Să vă ajute Dumnezeu, cum m-a ajutat pe mine.
Este totul ok, frații mei, familia mea. Lucrurile se spală în casă nu afară, iar eu vă pup”, le-a transmis tânărul urmăritorilor lui de pe Instagram.
Tot de curând, Fulgy și-a criticat dur părinții: „Iar în legătură cu părinții mei, căutați-mă pe mine, presa! Nu niște lăutari! Voi vorbiți cu o femeie care cântă cu vocea și unul cu acordeonul despre droguri, despre psihologie, despre stat?!
Lăsați-i naibii să cânte acolo, că atâta știu să facă… după ureche! Și gata! Nu mai atâtea declarații, mie de ce nu îmi luați? Aaa, că sunt cu X, cu Y și vă e frică!”.
Citește și:
Ce l-a întrebat Răzvan Simion pe Ioniță de la Clejani despre fiul lui, Fulgy. „Nu te-ai gândit să…”
Viorica și Ioniță de la Clejani, primele declarații după ce s-a speculat că divorțează
Alex Velea, mesaj de susținere pentru Clejani după scandalul cu Fulgy
Fulgy, acuzații grave la adresa părinților lui, Viorica și Ioniță de la Clejani
Despre scandalul stârnit de Fulgy, Ioniță spunea luna trecută: „Pentru presă este un subiect. Ei stau în fața casei mele zi de zi. (…) Îmi este greu să îl conving pe Fulgy să aleagă un alt mijloc de promovare.
La momentul acesta, el s-a uitat la artiștii internaționali și urmărește ce fac ăia. Eu nu mă uit la activitatea lor, vorbim de Kardashian, Snoop Dogg, Cardi B. S-a dus în zona lor și stilul lor de a se promova.
El a venit și mi-a zis: «Când am făcut muzică clasică, a vorbit cineva despre mine? (…) Acum sunt în trending». Eu nu sunt de acord cu felul acesta de promovare pentru că nu trăim în America. (…) Nu este singurul copil care greșește. Noi, în calitate de părinți, suntem alături de el”.
Tot recent, fiica perechii, Margherita, a fost trimisă în judecată pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și producerea unui accident. Incidentul s-a petrecut în mai 2020, în București.
A pierdut controlul volanului și a lovit un autoturism parcat regulamentar pe prima bandă de circulație. Dosarul a fost înregistrat însă în iunie 2021, la Judecătoria Sectorului 4. Primul termen nu a fost încă stabilit.
Foto: Facebook