Fuego investește cea mai mare parte din banii pe care îi căștigă în muzică, haine și echipamente. Pe lângă asta, artistul a mai făcut și câteva investiții în terenuri. În rest, îi sprijină pe cei fără prea multe șanse.
În privința dietelor pe care le-a urmat, multe au dat rezultate, dar nu au reușit să devină pentru el un mod de viață. Fuego recunoaște că atunci când are de susținut un mare spectacol se motivează și slăbește rapid.
În ce investește Fuego banii câștigați
”Bine spus că cea mai mare parte a banilor i-am reinvestit tot în muzică, în profesie. Am făcut piese, producții mari, haine și echipamente. Dincolo de asta, eu sigur nu sunt și n-aș fi vreodată un bun comerciant. Nu mă pricep la afaceri și nici n-am făcut vreodată un scop din asta. Nu am investit în imobiliare. Cel puțin, nu încă. Am câteva investiții în terenuri, nu foarte valoroase neapărat, luate pe parcursul anilor. Am mai investit în artă și în bucuriile sufletului meu.
Nu știu cum ar fi dacă aș aborda un alt domeniu de activitate care să-mi aducă sume și să genereze venituri. Cert este că nu mă pricep să fac asta și nici nu vreau neapărat să învăț. Consider că trebuie să facem în viață ceea ce ne aduce satisfacții și desigur, știm să realizăm cel mai bine. Am tot spus-o – dacă mi-aș deschide o afacere, sigur aș da faliment după primele luni!”, spune Fuego pentru UNICA.RO.
Fuego: „Am studiat, am făcut sacrificii, am dat din coate, am murit de foame”
A muncit din greu ca să ajungă aici, iar azi, la rândul lui, Fuego îi ajută pe cei care sunt azi cum era el cândva, fără prea multe șanse, dar cu speranță.
”Nu cred că am perceput vreun moment al parcursului meu ca un sacrificiu. Poate că au fost renunțări, poate că am preferat ceva în detrimentul a altceva, dar nu sacrificiu major, cu definiția din dicționar. Am renunțat la clipe în care m-aș fi putut distra, am renunțat la prietenii, am renunțat la timpul liber și la vacanțe. Eu m-am chinuit până am ajuns unde sunt azi.
Am studiat, am făcut sacrificii, am dat din coate, am murit de foame, am depus efort măreț, resurse, toate la un loc, am compus, am cântat, am zâmbit, dar toate-ar fi fost în van, credeți-mă, dacă oamenii nu iubeau ce fac și nu-mi acordau girul lor. Dar nu mă plâng pentru nimic, pentru că iubesc ce fac și pentru că asta e menirea mea!
Drumul meu de artist, așa cum mi-l văd eu azi, după 30 de ani de la lansare, a fost sinuos, dar fiecare durere de atunci se șterge azi. Și-am învățat să iert, să sprijin, să acord posibilități și să lupt și eu pentru cei care azi sunt cum eram eu cândva, fără prea multe șanse, dar cu speranțe cât pentru o mie la un loc! Oricum, fără muncă multă, nimic, dar absolut nimic pe lumea aceasta, nu vine din cer, alunecând pe-o rază”, mai spune Fuego pentru UNICA.RO.
Dietă cu mere verzi, carne ușoară și salate
Artistul Fuego recunoaște că se organizează foarte bine atunci când vrea să slăbească, renunță la carbohidrați, la dulciuri și merge pe carne ușoară și salate, iar evenimentele mari la care participă îl motivează.
”Din păcate, nu am transformat încă nici una din ”curele de slăbire” pe care le-am urmat, într-un stil de viață permanent. Așa că restricțiile mele apar când am nevoie de ele și dispar atunci când sunt mai relaxat sau când devine greu să le stăpânesc.
De obicei, slăbesc atunci când sunt foarte determinat de un proiect anume, de o apariție, concert mare. Renunț la pâine, la făinoase și carbohidrați în general. Renunț la plăcerea mea cea mare – dulciurile. Încerc să respect un program, nu mananc grăsimi sau prăjeli, multe mere verzi, carne ușoară, salate, supe. Nu mă înfometez, dar pun totuși ”STOP” la anumite preparate. Am avantajul că slăbesc foarte rapid și vizibil.
Totuși, am renunțat complet la sucurile carbogazoase. Beau limonade, sucuri naturale, ceai și alte băuturi mai sănătoase, dacă simt nevoia de altceva în afară de apă”, adaugă Fuego.
Foto: Facebook, TVR2
Ultima modificare februarie 10, 2023 2:40 pm