Se bucură atunci când cei dragi sunt fericiți și adoră să le urmărească trăirile. Fuego a marcat o vizită surpriză la nepoata Irinei Loghin și a fost încântat să o vadă pe mare artistă cum o strânge în brațe pe Ana și cum o alintă cu cântece alese.
Micuța a făcut opt luni pe 28 mai și este bucuria familiei. Deși s-a lăsat mult așteptată, Ana-Alexandra, nepoata Irinei Loghin, pare că a venit la momentul potrivit.
Fuego: „Mi s-a încărcat inima când am văzut liniștea și împlinirea din ochii mamei mele de cântec, Irina Loghin”
Fuego a fost martor la fericirea pe care o trăiește Irina Loghin și a ținut să imortalizeze momentul. “Eu sunt fericit prin fericirea celor din jurul meu, a oamenilor pe care-i iubesc și care mi-au marcat ireversibil viața. Ieri mi s-a încărcat inima când am văzut liniștea și împlinirea din ochii mamei mele de cântec, Irina Loghin.
Faptul că e bunică înseamnă o încununare. Iar micuța Ana nu e doar o binecuvântare, e un copil expresiv, inteligent, în ochii căruia te pierzi, așteptând inocența. Are părinți minunați, pe Iris și Bogdan, și sunt sigur că va călca pe urmele bunicii celebre sau a nașilor ei, Alina și Romeo. Iar în brațele mele e liniștită! Să ne trăiești, dragă Ana!”, a mărturisit Fuego pe o rețea de socializare.
Irina Loghin: “De când am devenit bunică, simt o bucurie imensă”
Irina Loghin e multumită că după lungi tratamente fiica ei a devenit mamă și a reușit să îi împlinească astfel un mare vis.
“De când am devenit bunică, simt o bucurie imensă. De câte ori o văd pe Ana- Alexandra, pe nepoțica mea, mi se umple sufletul de bucurie. A început să mă recunoască. A început să gângurească.Crește în ochii mei de fiecare dată , tot timpul o văd schimbată de pe o zi pe alta.Este specială, are o privire extraordinară.E un copil și frumos și bun”, mărturisește Irina Loghin pe o rețea de socializare.
Irina Loghin a invitat mulți artiști la botezul nepoatei sale
Marea artistă și botezat în februarie nepoțica și a trăit acest moment cu ochii în lacrimi. Chiar dacă se lupta cu durerile, pentru că în urmă cu trei zile suferise o operație de hernie de disc, Irina Loghin a fost cu tot sufletul acolo.
“A primit taina botezului. Acest ritual este pentru mine unica bucurie. În viață te întâlnești și cu rele și cu bune. A trebuit să mă opresc să mai fac sport, că știți că sunt tot timpul prin Herăstrău, nu am știut că am hernie, a fost ceva neprevăzut. În ziua botezului împlineam trei zile de la operație. Bucuria a fost atât de mare că am uitat de toate relele, de toate durerile”, mărturisea Irina Loghin, la RTV.
Fuego crede că micuța Ana îi va călca pe urme celebrei sale bunici. „Acum este împlinită pe deplin doamna Loghin și eu, ca membru adoptiv al familiei, sunt fericit pentru această reușită, pentru că știu cât de mult își dorea și visa la asta. Micuța Ana are deja atitudine și am un presentiment că va călca pe urmele bunicii! Le doresc să se bucure din plin de ea, de frumusețea timpului care vine și de creșterea ei! Să ne trăiască mult și bine”, spune el.