Fuego, pe numele său real Paul Surugiu, a povestit cum a reușit să slăbească atât de mult într-o perioadă scurtă de timp.
El a explicat că a reușit să dea jos 18 kilograme într-o lună abia după ce și-a schimbat stilul de viață, potrivit OK Magazine. „Nu a fost vreun secret major, nu am făcut intervenţii de nici un fel şi nu am luat alte substanţe”, a zis el. „De unul singur, într-o zi, am zis că e prea mult şi că trebuie neapărat să fac ceva în acest sens. Am dat jos 18 kilograme într-o lună şi ceva, iar de atunci încerc să mă menţin”.
Fuego a mai spus: „Pe scurt, atunci, când am fost dur şi strict, am mâncat mult mai puţin, am renunţat complet la pâine, dulciuri, fructe, cu excepţia celor de pădure şi a merelor verzi, la făinoase, grăsimi! Cred că şi acesta e unul din factorii pentru care-am slăbit atât de mult, uşor, într-un timp atât de scurt. Nu am ţinut diete, decât două-trei zile, după care am renunţat! Deci acest capitol, al programelor, al dietelor, îmi e destul de străin”.
Cum arată însă meniul zilnic, cu aproximație, al artistului? „În fiecare zi mănânc brânză de vaci, mere verzi, la capitolul de gustări, mănânc carne şi salată, o supă sau o ciorbă, fără pâine şi cât mai puţin grase”, a povestit. „Sunt zile cu peşte, iar altele în care cantitatea e mult mai mică. Sunt şi zile în care-mi fac de cap şi mânânc şi dulciuri”.
Sursa foto: Facebook