Zodier, un IT-ist cu suflet de artist. La doar 25 de ani a cucerit milioane de români cu versurile lui: „Momentan nu pot să fac asta full-time” / Exclusiv

.

Zodier îmbină cu succes arta și științele exacte în viața lui de zi cu zi deja de mai bine de doi ani. Artistul în vârstă de 25 de ani lucrează part-time în IT și, simultan, are o „viață paralelă” dedicată muzicii. În ediția Fresh by Unica din această săptămână, Zodier ne-a dus în culisele mutării sale de la Salonta la București, ne-a spus care sunt atuurile generației sale, generația Z, și ne-a vorbit, totodată, despre momentul dificil din care s-a inspirat pentru a scrie versurile piesei „Dincolo de nori”.

Zodier, un IT-ist cu suflet de artist

Zodier, pe numele său real Eduard Bondar, a crescut în orașul Salonta din județul Bihor, de unde s-a mutat în București în urmă cu puțin timp. Invitat la Fresh by Unica, Zodier ne-a dezvăluit ce-i lipsește din orașul natal și de ce a ales Politehnica în favoarea Conservatorului. Totodată, solistul ne-a vorbit despre copilăria și planurile lui de viitor.

După succesul pieselor „La Sacou” și „Fericit”, prima o colaborare cu Yuka și a doua cu Holly Molly, Zodier se pregătește să lanseze două piese noi, „Două vieți” și „Dincolo de nori”. Dacă prima melodie este o declarație de dragoste, a doua este un mesaj în care cu siguranță se vor regăsi toți oamenii care au pierdut pe cineva drag pentru totdeauna.

„Este inspirată din realitate. Unul dintre cele mai grele momente din viața unui om este când pierde pe cineva. Am avut și eu un moment de genul, în care m-a ajutat să scriu 2-3 versuri care au început piesa. În capul meu a rămas că e evident că pe pământ niciodată n-o să rămână lucrurile veșnic. Toate se strică la un moment dat și ajung undeva, iar în capul meu oamenii ajung dincolo de nori. Și eu o să mă duc acolo și, dacă o persoană dragă mi-a ajuns acolo, atunci trebuie doar să aibă răbdare că și eu o să ajung și o să ne întâlnim”, a spus Zodier, la Fresh by Unica.

Citește și: Cum și-a învins Olivia Addams anxietatea: „Am o relație foarte interesantă cu creierul meu” / Exclusiv

Cum se împarte Zodier între jobul în IT și cariera muzicală

Pentru Zodier, muzica a fost un hobby până în momentul în care i-a scris lui Denis Roabeș, solistul trupei The Motans, care i-a remarcat talentul și l-a luat sub aripa lui. La acea vreme, Zodier își încheiase deja studiile în cadrul Universității Politehnică Timișoara. În prezent, tânărul are un job part-time ca programator de aplicații în domeniul telecomunicațiilor. În paralel, Eduard lucrează intens și la cariera lui muzicală.

„Clar o să renunț (la IT – n.red.), dar doar dacă o să pot să trăiesc complet din asta, să nu am griji. E destul de relativ. Fiecare om are un alt cost de viață. Depinde foarte mult de momentul în care va trebui să fac alegerea și de ce o să însemne muzica pentru mine ca proiect muzical, financiar. Moral clar, muzică ar trebui să fac, dar momentan nu pot să fac asta full-time”, a spus Zodier, la Fresh by Unica.

Eduard este de părere că înclinația către științele exacte îl ajută să compună mai bine. „Mereu pornesc de la ceva din suflet, dar nu poți să dai absolut fiecare cuvânt din suflet, fiindcă nu ar suna bine. Atunci ai nevoie să fii mai analitic”, ne-a explicat.

„Prefer să fac povești, să scriu niște versuri care nu s-au mai auzit. De obicei, asta se practică în muzica indie, acolo nu te aștepți la ce urmează”, ne-a mai spus artistul, când l-am întrebat cum și-ar descrie stilul muzical.

Citește și: Ce schimbări produce depresia în creierul nostru. Costin Dămășaru. „Încearcă să te protejeze”. Cum putem combate afecțiunea / Exclusiv

Amintiri din copilărie cu Zodier: „Suntem o familie modestă”

Zodier ne-a povestit și câteva lucruri despre copilăria lui și orașul natal, Salonta. Eduard își amintește că a fost un „prunc rău, nestâmpărat și neascultător”, dar că n-a făcut niciodată boacăne grave. Artistul este singur la părinți și recunoscător, pentru moment, că nu are frați.

„Mi-era greu să mă gândesc că ce primeam eu după nu mai primeam eu. Era o chestie de obișnuință. Cred că era normal. Am trăit într-un mediu în care încercam să strângem lucruri și suntem o familie modestă. Nu eram cu gândul să împărțim lucruri, cât să avem noi cât ne trebuie”, a spus Zodier, la Fresh by Unica.

De la părinții lui, Zodier ne-a mărturisit că cele mai importante lucruri pe care le-a învățat au fost răbdarea și iubirea, iar din orașul natal ne-a dezvăluit că-i lipsesc aerul curat și viteza cu care timpul trecea. „În afară de prieteni și familie, mi-e dor de aerul curat. Și acasă se prezervă orice clădire, copac, floare, aici nici nu văd flori. (râde) Timpul trece diferit. Cea mai mare diferență o face timpul”, ne-a spus.

Citește și: Lecția pe care Sore Mihalache a învățat-o după ce și-a lansat propriul brand de haine. „N-aș recomanda asta nimănui” / Exclusiv

Zodier, invitat la Fresh by Unica

Tot la Fresh by Unica am mai vorbit cu Zodier despre opinia lui referitoare la generația Z, despre anxietate și frica lui de moarte, Internet și comentarii negative.

„Eu am fost cel care a insistat cu mine. Eu mă supăram, eu mă certam. Mama m-a susținut și mă susține. Într-adevăr, au fost ani în care nu înțelegea ce vreau eu să fac. Și tata la fel. Nu-și dădeau seama ce o să fac cu muzica, dar cu timpul s-au reglat și au venit pe drum cu mine”, a mai povestit Zodier, pentru Unica.ro.

Nu rata o nouă ediție Fresh by Unica în fiecare miercuri, de la ora 19:00, pe www.unica.ro, canalul nostru oficial de YouTube și pagina de Facebook Unica.ro!

Citește și: „E o industrie alunecoasă.” Andrei Bănuță și drumul greu în muzică, de la lipsuri și prejudecăți la milioane de admiratori / Exclusiv

#ThisorThat cu Zodier

Cum și-a ales Zodier numele de scenă

Eduard Bondar s-a născut pe 7 februarie 1999 și și-a ales pseudonimul Zodier la îndrumarea lui Denis Roabeș, solistul trupei The Montans. Denis l-a încurajat pe Eduard să pună pe hârtie toate lucrurile de care se teme, unul dintre acestea fiind astrologia. Așa a luat naștere artistul Zodier.

Tânărul de 25 de ani este de părere că poți manifesta fără să vrei lucrurile bune sau mai puțin bune pe care le citești în horoscopul zilnic. Tocmai din acest motiv, Eduard nu este un fan al astrologiei. Se regăsește, în schimb, în câteva dintre caracteristicile zodiei sale, în special în independența care-i caracterizează pe Vărsători.

Foto: Ada Cheroiu, Instagram/@zodier.official

Imagine: Ada Cheroiu

Montaj: Bogdan Pîrlea

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton