Selly, detalii din culisele „Buzz House: The Movie”: „Bani, timp, nopți pierdute”. Investiția în film s-a ridicat la 1 milion de euro / Exclusiv

.

Vloggerul Andrei Șelaru, alias Selly, s-a remarcat întâi în mediul online, de unde, în anul 2017, a făcut tranziția către spațiul cinematografic. Șapte ani și trei filme mai târziu, Selly lansează cea mai ambițioasă producție a sa, „Buzz House: The Movie”, în cinematografe de marți, 23 aprilie. La Fresh by Unica, Selly a dezvăluit că investiția în film s-a ridicat la 1 milion de euro, dar și care a fost cea mai mare provocare întâmpinată în realizarea lui.

„Buzz House: The Movie”, superior tuturor celorlalte proiecte de cinema ale lui Selly

Selly susține că „Buzz House: The Movie” este superior tuturor celorlalte proiecte de cinema în care a fost implicat în trecut. Filmul este bazat pe reality show-ul online „Buzz House”, lansat în 2022. Inițial, obiectivul emisiunii a fost să arate publicului secretele din spatele conținului viral de pe TikTok.

„M-am implicat cel mai mult, de departe, ca timp personal alocat. Este un film în care am implicat foarte mult actorii în scenariu, fiind conștient, din experiențele trecute, că atunci când lucrezi cu niște oameni care majoritatea nu au pregătire în actorie într-o facultate, singura șansă ca filmul să iasă bine este ca ei să se joace pe ei scriși de ei. Am stat foarte mult cu actorii la birou și nu am schimbat doar replici, am schimbat scene, finalul, multe, astfel încât să joace natural”, a spus Selly, la Fresh by Unica.

Citește și: Vedetele investesc în proprietăți pe litoralul românesc. După Selly și Adela Popescu, și Mario Fresh și-a luat apartament la mare

Investiție de 1 milion de euro

Tânărul producător a investit atât bani, cât și timp în realizarea co-producției Selly Media și Vidra Productions.

„Suntem doi co-producători, compania mea, Selly Media, și Vidra Productions. Fiecare a venit cu bani la masă. Nu avem finanțări, sunt 100% bani privați. Filmul cu totul, producție, piese originale, plata actorilor, marketing, vine 1 milion de euro”, a mai spus Selly, pentru Unica.ro.

Citește și: Selly, despre Oana Roman: „Demagoagă, vorbește gura fără ea, băgătoare de seamă” / Video

Cea mai mare provocarea în realizarea filmului „Buzz House: The Movie”

Selly a început promovarea filmului în ianuarie 2024, promițând că acesta va apărea în cinematografe anul acesta în aprilie. Motivul principal al grabei a fost valorificarea entuziasmului creat în jurul emisiunii „Buzz House”. La sfârșitul anului trecut, sezonul 4 al reality show-ului a devenit unul dintre cele mai urmărite produse exclusiv online din România.

„Principala provocare a fost timpul scurt de livrare. Emisiunea Buzz House a făcut senzație în luna decembrie și ianuarie în online. A fost de departe cel mai urmărit produs online din România. Știam că hype-ul acesta trebuia acaparat atunci. Știam că dacă nu lansăm filmul acum, în aprilie, n-ar mai fi avut aceleași rezultate”, a explicat Selly, la Fresh by Unica.

Citește și: Ce mesaje a primit Oana Roman de la Selly? „I-a fost greu tare să scrie. M-am amuzat”

„Am avut grijă să suplimentăm cu bani, timp, nopți pierdute”

Cu toate că timpul scurt de livrare i-a costat timp și bani, Selly susține că nu a făcut niciun compromis în ceea ce privește calitatea produsului final.

„Din cauza asta, filmul a costat mai mult decât alte filme. Când trebuie să faci lucrurile rapid trebuie să aloci mai multe resurse ca aceste lucruri să se poată întâmpla în ritmul alert pe care ți-l dorești. N-am făcut compromisuri, în schimb. Timpul scurt nu a dezavantajat filmul din punctul de vedere al conținutului. Am avut grijă să suplimentăm cu bani, timp, nopți pierdute”, a mai spus Selly, pentru Unica.ro.

Citește și: Selly a reacționat după ce Dana Budeanu l-a jignit. Ce a dezvăluit despre creatoarea de modă / Video

Trailer „Buzz House: The Movie”

Prima experiență cinematografică a lui Selly a fost filmul „5GANG: Un altfel de Crăciun”, în care a fost doar actor. Apoi a urmat filmul „Tabăra”, lansat în 2021, în care tânărul producător ar fi investit peste 400.000 de euro, o mare parte din bani îndreptându-se către teste COVID.

Ultimul, dar nu cel din urmă, a fost filmul „Romina, VTM”, primul pe care l-a produs, dar în care nu joacă. Vloggerul are un singur cameo de câteva secunde în producție. Comedia cu Nicole Cherry și Bogdan de la Ploiești a generat încasări de aproape două milioane de dolari.

Citește și: Selly a cumpărat un apartament în Mamaia. Cât costă imobilul. „Este un proiect rezidențial de lux”

Selly, invitat la Fresh by Unica

Tot la Fresh by Unica, am mai vorbit cu Selly despre relația specială dintre el și părinți, despre cuplul pe care îl formează cu Smaranda Știrbu, despre eșecurile și succesele din cariera lui, despre vicii și pasiuni costisitoare, printre multe altele. Nu rata interviul cu Selly miercuri, 1 mai, de la 19:00, pe www.unica.ro, canalul nostru oficial de YouTube și pagina de Facebook Unica.ro!

Urmărește mai jos cel mai recent interviu Fresh by Unica, unde am avut-o ca invitat pe Diana Bart!

Foto: Unica.ro; Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton