Andreea Bălan traversează cea mai echilibrată perioadă a vieții ei. Artista are o energie debordantă, două fetițe care o împlinesc, trăiește cea mai liniștită poveste de dragoste alături de jucătorul de tenis Victor Cornea, iar anul acesta sărbătorește trei decenii de carieră printr-un concert spectaculos la Sala Palatului, intitulat „Povestea sufletului meu”. În ediția Fresh by Unica de miercuri, 24 iulie, Andreea Bălan ne-a spus ce investiție presupune un astfel de spectacol și ce rol a jucat Victor în realizarea acestuia. Totodată, cântăreața ne-a spus în ce moment a realizat că sportivul de performanță este alesul, cum gestionează provocările din relația lor, dar și cum vede ea viitorul lor împreună.
Cuprins
Cuprins
Andreea Bălan, dezvăluiri despre relația cu Victor Cornea și concertul aniversar de la Sala Palatului
„N-ai cum să vizualizezi decât ceea ce urmează să ți se întâmple la un timp divin”, ne-a spus Andreea Bălan la Fresh by Unica, atât despre concertul ei de la Sala Palatului, cât și despre relația cu Victor Cornea.
Andreea Bălan (40 de ani) și Victor Cornea (30 de ani) formează un cuplu de aproximativ un an și jumătate. Invitată la Fresh by Unica, jurata de la „Te Cunosc de Undeva” ne-a spus ce rol a jucat Victor în realizarea concertului ei aniversar din 16 octombrie, dar și de ce nu s-a uitat la bani atunci când l-a organizat.
„Va fi un spectacol unic, cel mai energic, spectaculos și bine organizat show din viața mea. Aici mă voi auto-depăși și voi oferi publicului o experiență vizuală de neuitat. Am mari emoții!”, a spus Andreea Bălan, la Fresh by Unica. Biletele la concertul „Andreea Bălan: Povestea sufletului meu” pot fi achiziționate pe IaBilet.ro.
Cântăreața ne-a dezvăluit că evenimentul de la Sala Palatului este o investiție foarte mare care a venit exclusiv din partea ei.
„Dar nu contează, pentru că pentru visul tău trebuie să investești oricât. Nu m-am uitat la partea financiară și am investit cât s-a putut ca să-mi îndeplinesc visul așa cum l-am vizualizat ani de zile”, ne-a explicat.
„Faptul că fac acest concert se datorează și lui”
Tot la Fresh by Unica, Andreea Bălan ne-a mărturisit că Victor Cornea este unul dintre motivele pentru care abia anul acesta susține un concert la Sala Palatului, deși visa la acest eveniment de mult mai mulți ani.
„Faptul că fac acest concert se datorează și lui. Pentru că am avut liniște pe partea personală am putut să organizez, să visez și să mă apuc de acest eveniment. Contează foarte mult să ai liniște acasă ca să poți să ai succes în carieră. Până acum n-am avut curaj pentru că n-am avut susținerea emoțională a unui partener. El mi-a dat acest confort emoțional ca eu să pot să mă dezvolt pe partea aceasta. Și el are un confort și o liniște acasă ca să poată să facă față presiunii pe care o are la aceste turnee de tenis”, a spus Andreea Bălan, pentru Unica.ro.
Andreea Bălan a realizat că îl iubește pe Victor Cornea din prima lor lună de relație. Deși a fost sceptică la început, pentru că relația lor curgea prea firesc, cântăreața a ajuns la concluzia că așa arată iubirea adevărată și de lungă durată.
Ce fac Andreea Bălan și Victor Cornea în fiecare zi: „Contează enorm”
„Spre deosebire de toate celelalte relații de dinainte, această relație curgea prea frumos, prea simplu. Când e prea frumos să fie adevărat, crezi că sigur urmează să se întâmple ceva. Noi nu suntem învățați de mici cu fericirea, cu iubirea, cu linișitea. Suntem învățați cu toxicitate, cu urcușuri și coborâșuri. E complet greșit. Trebuie să învățăm corpul să nu mai aibă nevoie de acel cortizol creat de toxicitate.
Mi-am dat seama că așa e firesc și că ceea ce trăisem în relațiile anterioare, nu contează din vina cui, a mea, a respectivilor, nu era sănătos 100%. În momentul în care întâlnești un om care e echilibrat, sănătos, și tu ești în transformare, altfel curge relația. Victor, și pentru că e sportiv de performanță, a evoluat și s-a transformat și a crescut altfel. Sportul, disciplina și ambiția, toate l-au adus să fie un om extrem de echilibrat. Când doi oameni deja vindecați se întâlnesc, altfel curge relația”, ne-a spus Andreea Bălan, la Fresh by Unica.
În relația lor, artista consideră că ceea ce face diferența sunt reasigurările. Ea și sportivul de performanță își fac zilnic complimente și își spun zilnic că se iubesc.
„Cred că în orice relație, și mă bucur că eu am parte de ele, contează foarte mult reasigurările. Faptul că ne complimentăm zilnic contează enorm. După câțiva ani, devine o alegere această iubire. Alegem să rămânem cu acel om și construim acea relație. E o dedicare zilnică”, ne-a mai spus solista.
Citește și: Andreea Bălan a împlinit 40 de ani. Imagini de colecție cu artista de la începutul carierei
„Știm clar că vom rămâne împreună”
Andreea Bălan se vede îmbătrânind alături de Victor Cornea. Cântăreața vede în viitorul lor o viață frumoasă, liniștită și plină de iubire, susținere, apreciere și respect reciproc.
„Mi se pare că ne știm de-o viață, clar am fost într-o viață anterioară împreună. Mi se pare că suntem făcuți unul pentru celălalt și știm clar că vom rămâne împreună. Iar această claritate o poți afirma și o dobândești după o anumită vârstă și după ce trăiești anumite relații eșuate”, a mai spus Andreea Bălan, la Fresh by Unica.
Și în relația lor, ca în toate celelalte, mai apar și provocări. Diferența dintre Andreea și Victor și alte cupluri este că ei aleg să vadă întotdeauna partea plină a paharului. Perechea vede orice provocare ca pe o oportunitate de evoluție individuală și în calitate de cuplu.
„Când te vindeci și ești trezit spiritual începi să vezi viața pe pozitiv. Orice lucru negativ îl transformi și îi dai o perspectivă pozitivă. Simplul fapt că el pleacă tot timpul, situația asta noi o vedem într-o lumină foarte pozitivă. Ne ajută să ne dezvoltăm fiecare în cariera lui și când ne întâlnim este totul minunat. Doar o femeie ca mine care este realizată, vindecată emoțional și ocupată poate să îi ofere această liniște”, a explicat solista.
Andreea Bălan, invitată la Fresh by Unica
Tot la Fresh am mai vorbit cu Andreea Bălan despre cum navighează co-parenting-ul cu fostul soț, actorul George Burcea, despre cum a reușit să răzbească într-o industrie dominată de bărbați, dar și despre eșecul care a învățat-o cum să economisească.
Nu rata un nou episod Fresh by Unica în fiecare miercuri de la 19:00, pe www.unica.ro, canalul nostru oficial de YouTube și pagina de Facebook Unica.ro!
#ThisorThat cu Andreea Bălan
Foto: Ada Cheroiu; Instagram/@andreeabalanofficial
Imagine: Ada Cheroiu
Montaj: Răzvan Stamatiu
Ultima modificare august 30, 2024 1:34 pm