Mirela Zeța, dezvăluiri despre musicalul „Chicago” și experiența unică de la penitenciarul Rahova: „Ca actori, a trebuit să dăruim unor oameni marginalizați” / Exclusiv

.

Mirela Zeța a spus da unei noi provocări profesionale, prima de acest gen din cariera ei, un rol principal în celebrul musical „Chicago”. Pe lângă emoțiile care o încearcă înaintea spectacolului de la Circul Metropolitan București, din 6 și 7 aprilie 2024, actrița ne-a vorbit despre experiența ei revelatoare de la terapie, despre ce a învățat-o faptul că a jucat în fața deținuților penitenciarului Rahova, precum și despre perioada pandemiei, care a împiedicat-o să-și practice profesia, ridicându-i întrebări profunde.

Mirela Zeța, experiență unică la penitenciarul Rahova. „Ca actori, a trebuit să dăruim”

Mirela Zeța (41 de ani) este una dintre protagonistele musicalului „Chicago”, care revine în România după 17 ani. Invitată la Fresh by Unica, actrița ne-a vorbit despre repetițiile pentru spectacol, despre mirajul actoriei, precum și despre importanța dăruirii în actul actoricesc. Mirela a redescoperit recent complexitatea și frumusețea dăruirii, după ce a jucat două zile la rând la penitenciarul Rahova.

„Este o experiență complexă. Ca actori, a trebuit să dăruim. Să dăruim unor oameni care sunt marginalizați, care sunt închiși pentru lucruri diverse, grave, foarte grave. E un sentiment tare bun că poți să oferi către oameni o părticică din sufletul tău, din iubirea ta față de ei, din considerația pe care o ai, din ceea ce ne face să fim oameni”, a spus Mirela Zeța, la Fresh by Unica.

Citește și: Mirela Zeța: „Bărbatul ideal este cel din vise. Am încetat să visez la cai verzi pe pereți” / Exclusiv

„Au râs, s-au emoționat”

Deținuții din penitenciarul Rahova au un program strict. Posibilitatea de a urmări o piesă de teatru a reprezentat o ieșire din rutină pentru aceștia și o oportunitatea să interacționeze cu oameni din afara închisorii.

„Au fost foarte faini, au râs, s-au emoționat. Au apreciat foarte tare că am mers acolo. Au avut întrebări, au fost curioși, și noi am avut întrebări. Una dintre întrebări a fost: «Cum ne priviți voi?». Faptul că există această împățire între noi și voi îți naște alte întrebări”, a mai spus Mirela Zeța, la Fresh by Unica.

Citește și: Elena Gheorghe a fost supărată pe Dumnezeu: „Dacă reușești să treci peste o perioadă neagră din viața ta, nimic nu te mai poate doborî” / Exclusiv

Pandemia, o perioadă apăsătoare pentru actori

Mirela Zeța și-a dorit să devină actriță, atât și nimic mai mult. Așadar, în 2020, când pandemia a împiedicat-o să-și exercite profesia, a parcurs o perioadă destul de dificilă. În ciuda incertitudinii acelei perioade, actrița nu a considerat tranziția către online o opțiune.

„Mi-am dorit să fiu actriță și s-a întâmplat și nu mi-am dorit nimic altceva. Așa că în pandemie, când cu toții ne întrebam încotro, întrebările mele au fost foarte profunde. N-aveam un plan de rezervă. Nu îmi doream altceva. Mă gândeam cu groază ce aș putea să fac”, a mai mărturisit Mirela Zeța, pentru Unica.ro.

Citește și: „Cel mai prețios lucru cu care am plecat de acasă este credința în Dumnezeu”. Ce părere au părinții Lidiei Buble despre cariera ei / Exclusiv

Mirela Zeța, experiență revelatoare la terapie

Mirela Zeța este de părere că, deși munca ei poate fi redată online, social media diminuează impactul și valoarea ei. Tot un moment dificil, cum a fost pandemia, a determinat-o pe Mirela Zeța să apeleze la terapie, un proces prin care s-a redescoperit.

„Cea mai bună investiție, necesară, revelatoare, o experiență benefică din toate punctele de vedere. Este o experiență profundă și un proces de cunoaștere extrem de intim și de adevărat”, a mai spus Mirela Zeța, la Fresh by Unica.

Citește și: Ce a învățat Andreea Mantea din fostele relații: „M-au dezamăgit oameni la care efectiv nu mă așteptam” / Exclusiv

Musicalul „Chicago” revine în România după 17 ani

Actorul și producătorul George Costin, cunoscut publicului pentru spectacolele „Amadeus”, „Colivia cu nebune” și „The MF with the hat”, toate jucate cu casa închisă, aduce pe scena Circului Metropolitan București farmecul și decadența anilor ‘20, în musicalul „Chicago”, o poveste complexă despre faimă, aparențe și trădare, inspirată din fapte reale.

Plasată în mijlocul efervescenței anilor ‘20, acțiunea se concentrează pe Roxie Hart, jucată de Ana Crețu și Cristina Danu, și Velma Kelly, jucată de Mirela Zeța și Irina Bucescu, două criminale care încearcă să manipuleze mass-media pentru a scăpa de închisoare. Spectacolul va avea loc pe 6 și 7 aprilie 2024, la Circul Metropolitan București. Biletele pot fi achiziționate pe Entertix.ro.

Citește și: Povestea inelului de logodnă al Mariei Iordănescu. Legătura neștiută cu bijuteria moștenită de Kate Middleton de la Prințesa Diana / Exclusiv

Mirela Zeța, la Fresh by Unica, miercuri de la 19:00

Regizorul Rob Marshall a adaptat musicalul „Chicago” pentru marile ecrane cu Renee Zellweger și Catherine Zeta-Jones în rolurile principale. Filmul este câștigător al premiului Oscar în 2002. Spectacolul a mai fost jucat în România acum 17 ani, avându-i în distribuție pe Aurelian Temișan, Monica Davidescu, Anca Țurcașiu și Maia Morgenstern.

Am mai vorbit cu Mirela Zeța despre copilăria ei și emisiunea „Mondenii”, iubirea de sine și cea din căsnicie. Nu rata interviul integral mâine, de la 19:00, pe www.unica.ro, canalul nostru oficial de YouTube și pagina de Facebook Unica.ro!

Urmărește cel mai recent interviu Fresh by Unica, unde am avut-o invitată pe Elena Gheorghe

Foto: Unica.ro

Ultima modificare martie 14, 2024 12:55 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale