Maria Iordănescu a spus cum este Anghel Iordănescu, tatăl ei, ca bunic: „Îl văd că este împlinit și fericit” / Exclusiv

.

Maria Iordănescu provine dintr-o familie numeroasă și unită, cu patru copii. Prezentatoarea de la Prima TV este mezina și singura fiică a fostului selecționer Anghel Iordănescu. Maria are trei frați mai mari, pe Edi Iordănescu, Andrei Iordănescu și Alexandru Iordănescu. Anul trecut, Maria a devenit mamă pentru prima oară, iar Andrei tată pentru a doua. Invitată la Fresh by Unica, Maria ne-a spus ce fel de bunic este tatăl ei, dar și ce sfat a primit de la frații mai mari înainte să devină mamă.

Ce fel de bunic este Anghel Iordănescu

Maria Iordănescu și soțul ei, Teodor Măgureanu au devenit părinții unei fetițe, Tea, în mai 2023. Invitată la Fresh by Unica, jurnalista ne-a vorbit despre relația ei specială cu părinții și frații mai mari și ne-a dezvăluit, totodată, cum este Anghel Iordănescu, tatăl ei, ca bunic.

„Îl văd așa când stă cu Tea, cum o privește și cât se bucură de ea. Și ar face orice, așa cum a făcut cu fiecare nepot în parte. Tata e cel care se prostește cel mai tare, deși toată lumea îl vede foarte serios la televizor. Și mama se joacă cu ei și dă în mintea copililor, dar când începe bunicul… Așa, cu timpul limitat pe care îl are, când mergem la el în vizită, îi aleargă pe toți, îi gâdilă, îi mușcă, se strâmbă, se schimonosește în toate felurile posibile doar să prindă un zâmbet sau un râs de-al lor. Și-l văd că este împlinit și fericit și asta mă bucură cel mai mult, când văd că părinții mei și părinții soțului meu petrec timp cu fetița mea”, a spus Maria Iordănescu, la Fresh by Unica.

Citește și: Cum a început povestea de dragoste dintre Maria Iordănescu și soțul ei, Teodor Măgureanu: „Acolo a stricat totul” / Exclusiv

Citește și: Povestea inelului de logodnă al Mariei Iordănescu. Legătura neștiută cu bijuteria moștenită de Kate Middleton de la Prințesa Diana / Exclusiv

Ce au sfătuit-o frații mai mari pe Maria Iordănescu, înainte să devină mamă

Anghel Iordănescu are patru copii și șapte nepoți. Fiul cel mare, Edi Iordănescu, are trei copii. Andrei Iordănescu are doi copii, iar Alexandru și Maria au fiecare câte unul. Tot la Fresh by Unica, jurnalista ne-a dezvăluit ce au sfătuit-o frații mai mari înainte să devină mamă.

„Nu mi-au dat foarte multe sfaturi. Mi-a spus, unul dintre ei și nu o să spun cine, diplomat și frumos și volat, să nu fiu o mamă nebună, de-aia exagerată cu copilul. Să nu trec în extrema cealaltă, ci să-mi găsesc echilibrul de mamă. Și cred că încerc să fac asta pe cât de mult posibil”, a spus Maria Iordănescu, pentru Unica.ro.

Citește și: Cum s-a schimbat relația dintre Maria Iordănescu și soțul ei, după ce au devenit părinți. „Îl văd diferit” / Exclusiv

Citește și: De ce l-a sfătuit Maria Iordănescu pe Edi Iordănescu să se retragă din fotbal. „Domeniul în care activează este consumator de suflet” / Exclusiv

Maria Iordănescu, „preferata” tatălui: „Mai intervenea și gelozia”

Maria Iordănescu ne-a spus că a fost un copil vesel și vorbăreț, care și-a dorit să fie ca frații ei mai mari, să se joace cu jucăriile lor, să ia parte la activitățile lor. Între Maria și fratele cel mare, Edi, este o diferență de vârstă 18 ani. Din acest motiv, Maria s-a simțit întotdeauna protejată de antrenorul naționalei. Pentru că era mezina și singura fată, prezentatoarea de la Prima TV spune că a fost „preferata” tatălui, ceea ce mai stârnea, ocazional, gelozia fraților ei Andrei și Alexandru.

„În continuare simt că sunt răsfățată. Văd câtă grijă îmi poartă frații mei. Edi a avut extrem de multă grijă și atenție față de mine, diferența (de vârstă – n.red.) fiind mai mare. La ceilalți frați mai intervenea și gelozia. Tata întotdeauna îmi lua mie apărarea. Eu eram preferata, să spun, a tatălui, pentru că eram mică și eram fată, nu de alta. În continuare ei mă protejează”, a mai spus Maria Iordănescu, la Fresh by Unica.

Maria Iordănescu, la Fresh by Unica

Am mai vorbit cu Maria Iordănescu despre provocările maternității și relația cu soțul ei, Teodor Măgureanu, pasiunea ei pentru televiziune, modă și beauty, dar și multe altele. Urmărește interviul integral mai jos!

Foto: Instagram; Unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton